Turul Magazinelor #1558: Telefon Motorola sub 1000 lei, TV 4K sub 1000 lei friteuză şi aspirator robot pentru toţi

2.014 ori19-01-2026
Turul Magazinelor #1558: Telefon Motorola sub 1000 lei, TV 4K sub 1000 lei friteuză şi aspirator robot pentru toţi

Fix de Blue Monday, considerată cea mai deprimantă zi din an, avem pentru voi un motiv să ridicaţi capul: nişte oferte bune şi atractive, ceva lichidări de stocuri. Ele încropesc un Tur al Magazinelor, ajuns la ediţia #1558. Avem un Motorola Edge 50 Fusion sub 930 lei, un TV 4K sub 950 lei, deci preţurile sunt bune. Plus un laptop de gaming cu placă RTX 4000 la un preţ cinstit. Am găsit şi un monitor de gaming entry-mid la nici 400 lei, dar şi un kit DIY Balaur, cu RTX 5060 inclus. Am descoperit şi un aspirator robot Rowenta, care serveşte şi ca mop şi ca aspirator şi e anti alergenic. Încheiem şi cu o friteuză cu voucher 20%.

1. Motorola Edge 50 Fusion

Motorola Edge 50 Fusion e încă valabil, fiind un telefon cu ecran OLED, certificare IP, procesor Snapdragon 7s Gen 2 şi 256 GB stocare. Plus cameră duală de 50 MP + 13 MP. Sub 930 de lei la evoMAG e un preţ mai mult decât corect. Are 8 GB RAM, o cameră principală cu stabilizare optică şi o baterie rezonabilă de 5000 mAh. Foarte important: camera selfie de 32 MP filmează 4K. Se încarcă la 68W, deci rapid.

2. TV 4K sub 950 lei

La Flanco am dat peste un TV 4Ksub 950 de lei, un model 109 cm, marca românească Diamant. Rulează VIDAA OS, de la Hisense, are slot CI+, speakere de 16W, cu Dolby Digital Plus şi Nicam Stereo. Mai are şi HDR10, 3 porturi HDMI şi 2 USB-uri, dar şi conector compozit şi ieşire audio optică. Cântăreşte doar 6.5 kilograme.

3. Monitor 100 Hz sub 400 lei

La evoMAG am găsit poate cel mai bun raport calitate-preţ, cel pentru monitorul IPS LED AOC din imagine. Are diagonală de 23.8 inch, panou Full HD, boxe incluse, port HDMI şi refresh rate de 100 Hz. Timpul de răspuns de 1 ms e şi el pe filieră de gaming. Are şi Adaptive Sync şi panou IPS. Retroiluminarea WLED nu sună rău deloc. Are şi global dimming. Sub 400 lei la evoMAG.

4. Laptop cu RTX 4000 sub 4000 lei

La Flanco am găsit poate cea mai bună ofertă pentru un laptop cu placă RTX 4000 la bord. Fiţi atenţi: dacă aveţi aplicaţia Flanco Smart Discounter, preţul scade de la 4299 lei la 3899 lei. Are procesor AMD Ryzen 7, placă RTX 4050, 16 GB RAM şi 512 GB stocare SSD. Ecran IPS de 15.6 inch, la 144 Hz şi Full HD. Are luminozitate de 300 de niţi şi protecţie anti-glare. Difuzoarele sunt unele de 4W, cu tehnologie Nahimic Audio. Are webcam HD, tastatură iluminată şi cântăreşte 2.38 kilograme. Are şi 3 porturi USB 3.2, un USB-C cu DisplayPort şi HDMI.

5. PC Gaming Balaur Do It Yourself

La PC Garage am găsit un kit de PC Do It Yourself, pe care îl asamblezi singur acasă cu un ghid al celor de la PC Garage. Include un procesor Intel Core Ultra 5, RTX 5060 cu 8 GB memorie, iluminare RGB, 32 GB DDR5. Carcasa e una Alphagea Trickster albă, cu sticlă tempered pe panoul lateral. Răcire cu ventilatoare de 120 mm şi recenzii detaliate şi pozitive. Văd că lumea laudă uşurinţa de asamblare a sistemului. El costă 6499 lei la PC Garage, dar dacă îl pui în coş ai 200 lei reducere. E şi AI Ready.

6. Aspirator robot Rowenta Animal & Allergy

În general la Mobilissimo am testat în ultimul an aspiratoare de mii de lei, dar azi vă prezentăm unul care costă în jur de 1000 de lei dacă aplicaţi codul „electroweekend” la eMAG. E pentru cei cu animale de companie şi cei cu alergii, are şi aspirator şi mop, putere de 31W şi 2700 Pascali şi autonomie impresionantă, de 2 ore. Poate memora 4 hărţi, are recipient de 0.4 litri pentru praf şi de 300 ml pentru apă. Vine cu staţie de încărcare şi curăţare 4 în 1.

BONUS:Friteuza cu aer cald Tefal Easy Fry Mega EY855BE0, 2020W, capacitate 7.5 L, 8 programe automate, vas detaşabil antiaderent, display LCD, temperatura reglabilă 80°C to 200°C, timer până la 60 minute, gri: 448 lei la eMAG, cu reducere de 88 de lei dacă aplici cod „electroweekend" la eMAG.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×