Turul Magazinelor #1561: Cel mai ieftin monitor de 300 Hz, consola Lenovo Legion şi tableta Huawei ieftină

697 ori
<b>Turul Magazinelor #1561: Cel mai ieftin monitor de 300 Hz, consola Lenovo Legion şi tableta Huawei ieftină</b>Finalul de săptămâna vine cu veşti bune şi anume că putem face gaming hardcore şi acasă şi în deplasare, cu nişte produse la preţ bun. Poate cea mai bună ofertă a lumii este un monitor de 300 Hz care se duce spre 700 de lei. Apoi am găsit un OnePlus

Finalul de săptămână vine cu veşti bune şi anume că putem face gaming hardcore şi acasă şi în deplasare, cu nişte produse la preţ bun. Poate cea mai bună ofertă a lumii este un monitor de 300 Hz care se duce spre 700 de lei. Apoi am găsit un OnePlus 15 la preţ excelent, chiar şi faţă de ofertele de la debut, plus o consolă Lenovo Legion Go cu discount. Nothing Phone (3a) Pro piac vertiginos spre 2000 de lei, iar o tabletă Huawei e bună pentru orice buget după reducerea primită. Avem şi un laptop de gaming cu RTX 4050 sub 4000 lei şi un scaun de gaming cât se poate de solid.

1. Monitor 300 Hz sub 800 lei

Cum ar zice influencerii, „run, don't walk" pentru oferta asta de la Flanco. Acest monitor TCL QD-Mini LED de 300 Hz ajunge să fie spre 720 de lei, dacă îl cumperi din aplicaţia Flanco şi primeşti reducere. Are panou Fast IPS de 24.5 inch Full HD şi suportă FreeSync Premium şi HDR. E excelent pentru shootere, chiar şi pentru gamerii competitivi. Acoperă 97% din gamă de culori DCI-P3 şi are şi mod profesional de culoare pentru cei care muncesc în colorizare. Are adâncime de culoare 10 bit.

2. OnePlus 15 la preţ bun

Azi OnePlus 15 costă 4799 lei la evoMAG şi vine cu un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5, adică cel mai performant procesor al momentului. Are 12 GB RAM, 256 GB stocare, 3 camere de 50 MP în spate şi un engine care asigură gaming la 165 FPS constant. E foarte bun la gaming, oferă lejer 2 zile de autonomie, prin bateria imensă, de 7300 mAh şi nici camera nu e rea, dacă nu ai pretenţii mari de zoom.

3. Consola portabilă Lenovo Legion Go S

Azi avem o reducere pentru consola portabilă Lenovo Legion Go S, care ajunge de la 2499 lei la 2250 lei, cu codul "legion10" în coş la evoMAG. Are 16 GB RAM, SSD de 512 GB, ecran de 8 inch şi SteamOS la bord. Cea mai bună parte e că ai SteamOS la bord şi nu mai stai după Windows. E cel mai apreciat OS de consolă portabilă, preferabil unui Android sau Windows. Procesorul Ryzen Z2 Go ar trebui să ducă orice joc din mainstream.

4. Nothing Phone (3a) Pro

La eMAG ai azi o reducere de 10% pentru Nothing Phone (3a) Pro, în ediţia cu 12 GB RAM şi 256 GB stocare. Ajunge de la 2249 lei la 2025 lei (cu cod "extraelectro" la eMAG), mai ieftin decât resigilatul de 2029 de lei listat de eMAG. Îmi amintesc la acest telefon că are o cameră periscop telephoto care surprinde la zoom 6X. Procesorul Snapdragon 7s Gen 3 e bun la gaming şi avem şi camera principală de 50 MP cu stabilizare optică, camera selfie de 50 MP de calitate şi clasicele luminiţe LED în spate pentru acele joculeţe la sonerii, dar şi ca indicator de sosire a unui Uber sau de încărcare.

Plus un OS punctiform care i-a atras pe destui.

5. Huawei MatePad 11.5 2025

În vreme ce mai sus am tot avut reduceri de 10%, acum trecem la una de 15%, pentru tableta Huawei MatePad 11.5 2025. Are 8 GB RAM şi 128 GB stocare, ediţie Wi-Fi pe gri. Costă 1199 lei de obicei, dar cu "extraelectro" la eMAG. Ajunge la 998 lei astfel. Are ecran LCD de 120 Hz, difuzoare stereo, baterie de 10.100 mAh, cameră web HD de 8 MP şi protecţie a ochilor, în cazul în care o daţi pe mâna celui mic şi vă faceţi griji. Suportă stylus şi tastatura. Cântăreşte doar 515 grame şi are talie de 6.1 mm.

E bună pentru teme, luat notiţe, desenat, joculeţe simple, e-reading, browsing, mailuri, scris documente lungi pentru muncă sau facultate.

6. Laptop gaming Lenovo LOQ cu RTX 4050 sub 4000 lei

Mi-a atras privirea şi acest laptop de gaming Lenovo cu placa grafică RTX 4050. Costa sub 4000 lei şi vine cu 16 GB RAM şi SSD de 512 GB. Dispune de ecran de 15.6 inch Full HD, procesor AMD Ryzen 7 şi primiţi şi voucher RABLA de 300 lei pentru un gadget vechi. Are ecran IPS de 144 Hz, cu protecţie anti glare, difuzoare stereo de 4W şi ieşire DisplayPort prin USB-C. Plus jack audio, 3 porturi USB 3.2, HDMI şi port LAN. Bateria de 60 Wh şi greutatea de 2.38 kilograme sunt ce trebuie.

BONUS:Scaun gaming Trust GXT 721 Ruya Pro Premium: 1099 lei la Flanco

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×