Începutul de săptămână aduce şi un Tur nou al Magazinelor, de această dată cu oferte pentru scaune de gaming ergonomice, trotinete generoase ca autonomie şi o ofertă şocantă pentru Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra. Avem şi un ceas inteligent Huawei arătos şi elegant, acum resigilat şi cu preţ bun, dar şi un monitor de gaming ţeapăn de tot pentru shootere. Plus o brăţară de fitness care nu te stresează cu ecran şi un accesoriu de fitness, care se poate dovedi vital pentru forţa şi cardio.
Iată ofertele zilei:
1. Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra la preţ de Galaxy Z Fold8 după ieftinire
Acum vreo câteva săptămâni mi-a fost semnalată o ofertă foarte bună pentru Samsung Galaxy Z Fold8, care picase pe la 7999 lei. Acum la o sumă similară ajunge Galaxy Z Fold8 Ultra pe la evoMAG. Ediţia cu 12 GB RAM, 256 GB stocare, cu o cameră în plus faţă de Fold8 şi ecran mai generos. Mai bine zis ecrane, pentru că ambele sunt mai mari. Pierzi totuşi noul format pătrăţos, dar câştigi în camera de zoom şi în general în calitatea camerei. Câştigi puţin şi la baterie.
2. Scaun de gaming ergonomic, seturi de roţi incluse
Un scaun de gaming excelent pentru doar 399 lei la eMAG, acest model ShadowStrike X2 e acoperit cu piele ecologică, are suport picioare, suport lombar, pernă tetieră şi spătar rabatabil. Rabatabil la 165 de grade. Scaunul suportă până la 140 de kilograme şi are mecanism tilt, fiind şi foarte arătos pe roşu. De altfel, poţi alege şi variante albastre şi alte nuanţe. Ai şi voucher de 50 de lei dacă e prima ta comandă din aplicaţie.
3. Smartwatch flagship Huawei din 2025 acum resigilat şi la preţ bun
Cu vreo 600 de lei mai puţin decât acum un an, acest ceas flagship Huawei e doar 1369 lei la eMAG, în ediţia resigilată. Are urme fine de utilizare şi zgârieturi fine pe carcasă. Este ediţia Pro, de 46 mm, cu corp din titaniu negru şi curea din fluoroelastomer. Are funcții avansate de monitorizare a ciclismului, monitorizare HRV şi ziua şi în somn, GPS ultra precis. Ecranul e protejat de sticlă de safir, iar autonomia ajunge la 21 de zile. Suportă şi plăţi cu Curve Pay, măsoară nivelul de stres, dar şi fazele somnului.
4. Ceas flagship Samsung Galaxy Watch Ultra 2025 resigilat
Încă un ceas de top resigilat, de data asta la evoMAG, cu stoc limitat. E un Galaxy Watch Ultra din 2025, unul cu Wi-Fi, NFC, Bluetooth şi 4G la doar 1599 lei. Vine cu ecran AMOLED de 1.5 inch, certificare 10 ATM, acolo unde majoritatea ceasurilor au 5 ATM, deci e perfect pentru scufundările la multe zeci de metri. Are 64 GB stocare şi 2 GB RAM. Vine cu Galaxy AI, poate rezista la 55 de grade Celsius, 9000 de metri altitudine şi are şi mod Economisire Baterie, pentru 100 de ore de funcţionare. E foarte robust, are detecţie a căderii pentru ciclişti şi rezistă bine şi la praf pentru oamenii cu dirt bike-uri. Vine cu zone personalizate de ritm cardiac şi mod special de UI nocturn.
5. Dacă nu îţi plac ceasurile cu ecran... ai Fitbit Air
Brăţara Google Fitbit Air a ajuns la evoMAG şi este 749 de lei. E rezistentă la apă, are senzor optic cardiac, accelerometru şi giroscop, plus autonomie de 7 zile. Vine pe albastru, gri, negru şi roşu. E gândită să fie purtată confortabil non-stop. Urmărește ritmul cardiac, variabilitatea ritmului cardiac (HRV), nivelul oxigenului din sânge (SpO2) și temperatura pielii, toate 24 din 24. Folosește un motor de vibrații discret pentru a te trezi la momentul optim din ciclul de somn.
Nu are ecran și nu afișează notificări de pe telefon. Dispune doar de un singur LED lateral pentru nivelul bateriei și răspunde la o dublă atingere pentru a indica starea încărcării.
6. Trotineta electrică din Death Stranding
Această trotinetă electrică pare desprinsă direct din jocul Death Stranding al lui Hideo Kojima. Costă 2789 de lei şi vine cu viteză maximă de 45 km/h (blocată la 25 km/h) conform legislaţiei. Oferă autonomie maximă de 55 km, motor de 800W, acumulator de 48V şi 15 Ah. Are pneuri de 10 inch şi e arătoasă pe gri cu portocaliu.
Odată pliată, rama este blocată în siguranţă pentru a preveni deschiderea accidentală în timpul transportului. Mecanismul robust de pliere a fost testat riguros pentru a-şi menţine integritatea chiar şi după utilizare frecventă.
Trotineta electrică KUKIRIN G2 este echipată cu anvelope fără camere şi amortizoare cu arc faţă şi spate. Aceste elemente îţi oferă o aderenţă excelentă şi absorb şocurile, asigurând o călătorie lină pe orice tip de drum. Noua versiune 2026 include o aripă faţă care reduce stropirea cu apă, noroi şi praf în timpul deplasării, contribuind la o experienţă mai curată şi mai confortabilă, indiferent de condiţiile de drum.
BONUS: Accesorii fitness VESTĂ GREUTĂȚI NEOPREN 10KG REBEL ACTIVE: 182 lei la Vexio
BONUS: 2: Monitor Gaming Fast IPS LED ASUS TUF Gaming 27" VG27AQL5A, QHD (2560 x 1440), HDMI, DisplayPort, Pivot, Boxe, 210 Hz, 0.03 ms (Negru): 1099 lei
(5).jpg)





