Mijlocul de săptămână ne găseşte cu un aspirator robot cu mop, care costă sub 1000 lei, deci un chilipir veritabil. Închegăm un Tur al Magazinelor în jurul acestui aspirator robot şi mai găsim şi un Galaxy S26 FE, care costă mult mai puţin decât la debut. Tot în acest episod #1646 mai descoperim şi un ceas inteligent de la un brand de care mărturisesc că nu am auzit, dar pare tentant, dacă mă iau după recenziile de pe eMAG. Avem şi două perechi de căşti Anker, cu autonomie impresionantă, una chiar de sub 100 de lei, ceea ce nu e puţin lucru. Plus boxe foarte puternice Samus, care scot multe sute de W şi au bas puternic. Avem şi o recenzie pe Vexio, dacă eraţi curioşi.
Iată ofertele zilei:
1. Aspirator robot cu mop la sub 1000 de lei
Am pus ochii întâi şi întâi pe acest aspirator robot cu mop MOVA,care costă sub 1000 lei la Geekmall.ro. E un model E20S, unul dintre ultimele produse din stoc. Vine cu putere de aspirare de 13.000 Pascal, baterie de 3200 mAh şi sistem 3DAdapt, cu evitare a obstacolelor. Are şi staţie de încărcare, ceea ce mă surprinde plăcut la acest preţ. Se bucură de garanţie pe 3 ani, atât pentru persoane fizice, cât şi juridice şi poate fi controlat prin aplicaţie. Oferă şi aspirare şi spălare în setup 2 în 1. Dispune chiar şi de o perie laterală cu tehnologie antiîncurcare, în formă de U.
2. Samsung Galaxy S26 FE
La început de lună septembrie acest telefon costă 4000 de lei, acum a ajuns să coste 3199 lei la evoMAG. În ediţia de culoare neagră, cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Are ecran luminos, de 6,7 inch şi e foarte compact şi uşor, pentru aşa o diagonală. Construit din aluminiu şi sticlă, se descurcă la fel de bine la cameră ca un S26 pursânge, nu un Ultra e drept. La testele noastre a prins 22 ore şi 8 minute de playback video şi mă bucur să văd că nu are throttling în CPU Throttle Test. Pierde doar 12% din performanţă, deci e fiabil şi la sarcini heavy load pe termen lung.
Are şi Horizon Lock pentru stabilizare de top, Galaxy AI cu de toate, inclusiv funcţiile smart de pe Z Fold8 şi Flip8, ca MyFanCam. Plus 7 ani de actualizări Android.
3. Un brand de ceasuri inteligente care merită mai multă atenţie: Qualtec by Koppel
Cele 2527 de recenzii de pe eMAG m-au dus să fac puţin research cu privire la acest ceas. Modelul de aici are nota 4,89 din 5, după 2527 de recenzii, iar 98% dintre clienţii eMAG îl recomandă. Are ecran AMOLED de 1,43 inch, rezistenţă la apă la 3 ATM, deci rezistă la scufundări, deşi nu e recomandat în apă sărată. Oferă notificări, apel Bluetooth, are microfon HD şi UI în limba română. Curea metalică şi două brăţări incluse în pachet. Am înţeles că există şi un Koppel SRL, în Bucureşti, care vinde şi căşti şi camere. Au site propriu, manual în română şi suport local.
Monitorizează paşi şi distanţa parcursă, ritm cardiac, SpO2, calorii arse, are moduri sport dedicate şi monitorizare somn şi stres. Din suma de 329 de lei poţi tăia 66 lei cu un voucher special la eMAG.
4. Căşti Anker sub 80 lei
Mi-a sărit în ochi acest model de căşti mulţumită preţului. Costă doar 79,99 lei şi oferă 36 de ore de autonomie. Anker Soundcore K20i pune la dispoziţie aici şi Bluetooth 5.3, tehnologie BassUp şi au certificare IPX5, deci rezistă la umezeală, transpiraţie. Vin cu drivere dinamice de 13 mm, cântăresc doar 3,3 grame, au reducere a zgomotului cu AI, care izolează cu precizie vocea de zgomotul de fundal. Oferă 22 de setări EQ şi opţiuni EQ personalizabile. E până şi un mod de gaming aici, aparent.
5. Căşti Anker Soundcore Space 2, cu autonomie sporită
Am dat la evoMAG şi peste o serie de căşti over ear, care impresionează prin cele 50 de ore de autonomie. Anker Soundcore Space 2 costă 479 de lei, au ANC, LDAC Hi-Res şi vin cu Bluetooth 6.1, ceva ce nu am mai văzut până acum. Au ANC Adaptiv 3.0, orientat spre zgomotele joase. Plus difuzoare de 40 mm cu diafragmă în două straturi. În mod inedit, au şi un Nap Mode, dacă vrei să aţipeşti cu zgomote ambientale, sunet alb şi apeluri pe silent. Sunt 3 microfoane cu procesare AI pentru apeluri şi traducere cu AI în peste 100 de limbi prin aplicaţia de pe telefon.
Fără ANC autonomia ajunge chiar la 70 de ore!
6. Samus boxe foarte puternice, cu mega bas, pentru party
La Vexio am dat peste nişte boxe puternice, cu bas impresionant. Acest model Samus are ieşire de 2 x 250 W, egalizatoare pe 7 benzi, radio FM şi Bluetooth 5.0. Este un set cu două incinte mari, de circa 91,5 cm înălțime, fiecare cu două woofere de 10 inch. Include microfon wireless, egalizator pe șapte benzi și intrări pentru microfoane și chitară — deci are dotări utile pentru petreceri și karaoke. Puterea PMPO (Peak Music Power Output) este de 4000 W. Puterea RMS este de 120 W. Recenzia de pe site spune că primim şi tweeter.
1022 lei la Vexio.






