Turul Magazinelor #588: Galaxy S9 şi Galaxy Note 9 la cele mai mici preţuri, monitor gaming sub 800 lei şi un televizor Diamant solid

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri 1.781 ori
<b>Turul Magazinelor #588: Galaxy S9 şi Galaxy Note 9 la cele mai mici preţuri, monitor gaming sub 800 lei şi un televizor Diamant solid</b>Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar de la o vreme produsele Samsung au început să fie foarte ieftine. Au vouchere, reduceri, preţuri atractive şi totul pentru că suntem în pragul lansării lui Galaxy Note 10

Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar de la o vreme produsele Samsung au început să fie foarte ieftine. Au vouchere, reduceri, preţuri atractive şi totul pentru că suntem în pragul lansării lui Galaxy Note 10. În acest Tur al Magazinelor nou abordăm atât Galaxy S9, cât şi Galaxy Note 9 cu preţuri excelente, dar şi alte bunătăţi. Avem un grătar pe cărbuni la preţ ridicol, dar şi un telefon selfie şi un monitor de gaming, care costă în jur de 700-800 lei fiecare. Toate completate de un televizor LED care învie brandul românesc Diamant.

Iată ofertele:

1. Samsung Galaxy S9

Samsung Galaxy S9

Varianta mai mică a flagshipului Samsung pe anul 2018, Samsung Galaxy S9 este acum la preţ redus la Altex.ro. Costă sub 2000 lei, în condiţiile în care toate magazinele listate pe Compari.ro îl au la peste 2085 lei  Mai primiţi de la Altex cu acest telefon şi un voucher cu reducere de 10% la orice produs Samsung cumpărat. Telefonul în sine se ţine excelent, a primit Android Pie cu One UI, are ecran luminos, format compact şi în mare aceeaşi cameră principală că S10, doar că e singulară.

2. Monitor gaming Dell S2419HGF, 24 inch

Dell S2419HGF

Cine se află în căutare de monitor de gaming pentru a se juca acum după BAC, are noroc. Am găsit la evoMAG.ro la suma de 798  lei un model Dell de 24 inch cu rezoluţie Full HD şi timp de răspuns de 1 ms. Are Pivot şi refresh rate de 144 Hz. Vine şi cu AMD FreeSync, pentru imagini super clare şi un finisaj albastru metalic pentru un look mai gameristic. Îl puteţi pivota, înclina şi ajusta la înălţimea dorită. E bun şi de conectat la console de jocuri şi e foarte generos cu conectivitatea: 3 porturi USB 3.0, 2 HDMI, un DisplayPort şi ieşire de căşti.

3. Samsung Galaxy Note 9

Samsung Galaxy Note 9

Nu doar Galaxy S9 primește reduceri în aceste zile, ci şi Galaxy Note 9. Costă 2849 lei la PCGarage.ro şi vine cu 128 GB stocare şi 6 GB RAM. Are celebrul stylus cu funcţie de telecomandă via Bluetooth şi pune la bătaie un ecran Super AMOLED uriaş şi fără vreun breton sau decupaj, pentru că nu venise vremea de aşa ceva. Procesorul Exynos 9810 se ţine superb şi acum avem şi One UI la bord. În spate avem o cameră duală, care la vremea sa a surprins prin zoom şi nu a fost deloc rea în condiţii low light.

4. Grătar pe cărbuni Kring

Kring

Lucrurile sunt cât se poate de simple aici: am găsit un grătar de doar 47 lei la eMAG.ro şi a trebuit neapărat să vă arăt aceasta super ofertă. E un grătar rotund de 35 de cm şi este realizat din materiale de calitate superioară, fiind rezistent la utilizări îndelungate. Are şi capac cu evacuare, tavă pentru veselă şi spaţiu generos pentru a găsi vită, pește, pui sau legume. Este din fier şi este mobil, având doar 2.2 kilograme.

5. Televizor Horizon 40HL5320F, FHD

Horizon 40HL5320F

Brandul de televizoare româneşti Diamant a revenit în ultimul an prin intermediul celor de la Horizon. Acest brand vinde şi televizorul de faţă, care costă doar 799 lei la Cel.ro. Este un model Full HD de 101 cm, cu 3 ani garanţie. Are acustică Dolby Digital Plus, boxe de 16W în total, ceea ce nu e rău deloc şi vine şi cu jack de căşti, 3 porturi HDMI, o intrare USB, intrare PC, intrare SCART şi ieşire audio digitală/optică. Atenţie, nu are funcţii smart TV.

6. ZTE Blade V10

ZTE Blade V10

ZTE Blade V10 4G este un telefon ce pare axat pe selfie, judecând după dotările sale. Ele sunt preponderent midrange, în afară de cameră selfie, care ajunge la 32 MP, adică fix cât au şi Huawei P30, P30 Pro sau modelele Honor 20. Costă 747 lei la GearBest.com şi vine cu ecran generos de 6.3 inch, în mod şocant un AMOLED, plus procesor Helio P70, 4 GB RAM şi 64 GB stocare. Are şi cameră duală în spate, de 16 MP + 5 MP şi baterie de 3200 mAh.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×