HUAWEI nova Y61 a ajuns în România! Un smartphone arătos cu baterie de 5000 mAh și cameră de 50 MP

1.608 ori
<b>HUAWEI nova Y61 a ajuns în România! Un smartphone arătos cu baterie de 5000 mAh și cameră de 50 MP</b>Huawei a anunțat astăzi lansarea unui nou smartphone arătos și accesibil. Vorbim despre modelul HUAWEI nova Y61, un model entry-level cu baterie generoasă, design plăcut și cameră principală de 50 MP. Telefonul e fabricat din policarbonat

Huawei a anunțat astăzi lansarea unui nou smartphone arătos și accesibil. Vorbim despre modelul HUAWEI nova Y61, un terminal entry-level cu baterie generoasă, design plăcut și cameră principală de 50 MP. Telefonul e fabricat din policarbonat, măsoară 164.2 x 75.8 x 8.9 mm și cântărește aproximativ 188 de grame. Detalii avem mai jos.

HUAWEI nova Y61 are un display LCD de 6.52 inch în diagonală, rezoluție HD+ și oferă refresh rate standard, 60Hz. În față se află o cameră selfie integrată în decupaj picătură de 5 MP, iar în spate găsim o cameră principală de 50 MP cu deschidere F/1.8. Lângă ea găsim un senzor macro de 2 MP, dar și un senzor bokeh de 2 MP. 

La interior descoperim un cipset octa-core, însă nu este specificat exact modelul. În România telefonul se comercializează într-o singură variantă ce implică 4 GB RAM și 64 GB de stocare. Primim baterie de 5000 mAh care se încarcă rapid, la 22.5W pe fir, port USB-C și Wi-Fi 802.11n (WiFi 4). Vine pe nuanțele Midnight Black, Sapphire Blue și Green Mint, iar pe Huawei Store se vinde pentru 899 lei.

Până pe 7 decembrie, HUAWEI a pregătit și o campanie pentru noul nova Y61. Toți cei care achiziționează acest nou model de telefon inteligent și se abonează la newsletter vor primi un cupon în valoare de 50 de lei, pentru noul produs; posibilitatea plății produsului în 3 sau 6 rate fără dobândă. De asemenea, oricine va cumpăra noul nova Y61 de pe Magazinul Online HUAWEI Store va fi înscris automat la tragerea la sorți pentru o pereche de căști FreeBuds Lipstick.

Poți comanda smartphone-ul de aici!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×