Nothing e o companie nouă, însă este condusă de Carl Pei, co-fondator al OnePlus. El a avut un rol important în dezvoltarea și promovarea smartphone-urilor OnePlus, iar de ceva timp și-a creat propria companie. A luat astfel naștere în 2022 Nothing Phone (1), un telefon care deși aflat la prima generație, a reușit să atragă priviri și să devină cel mai popular terminal midrange de pe piață din ultimele luni (inclusiv în opinia redactorilor Mobilissimo).
Are un preț tare atractiv astăzi la QuickMobile, ajungând la 1915 lei odată adăugat în coș cuponul „DRAGOBETE2023” pentru un extra-discount de 5%. Spre comparație, eMAG îl vinde pentru 2149 lei. În plus, alți retaileri îl vând la sume mai mari, de peste 2200 lei, conform Compari.ro. Cea mai bună variantă rămâne QuickMobile deci, acolo unde ajunge azi la doar 1915 lei cu tot cu transport.
Ca un reminder, acest smartphone se remarcă prin design-un său inedit, nonconformist. Avem sticlă în față, aluminiu pentru marginile sale plate în stil iPhone 14 și un panou fabricat din sticlă transparentă în partea din spate. Tot în spate găsim interfața Glyph, o zonă formată dintr-o multitudine de LED-uri care reacționează atunci când încarci telefonul, când vorbești cu Google Assistant sau când primești notificări și apeluri.
Hardware-ul nu e rău deloc. Varianta despre care discutăm, vândută azi pentru doar 1915 lei (folosind cuponul „DRAGOBETE2023”) vine cu 8 GB RAM și 128 GB de stocare. Primim procesor Snapdragon 778G 5G, baterie de 4500 mAh și alimentare rapidă la 33W pe fir. Are chiar și încărcare wireless + alimentare inversă wireless pentru căști / smartwatch.
Aduce display OLED de calitate, de 6.55 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz, protejat Corning Gorilla Glass 5. În spate primim cameră de 50 MP cu stabilizare optică (OIS), care filmează 4K, dar și un senzor ultrawide de 50 MP. Camera selfie e integrată într-un decupaj bulină subtil și are 16 MP. Telefonul oferă difuzoare stereo, NFC pentru plăti contactless, senzor pentru amprente optic și e rezistent la stropi de apă în regim IP53.
Nothing Phone (1) a primit recenzia noastră detaliată spre finalul anului 2022. Între timp, a primit actualizarea stabilă la Android 13, cea mai nouă versiune a sistemului de operare oferit de către Google. A sosit și Nothing OS 1.5.2, interfață ce aduce multe îmbunătățiri la nivel de performanță, autonomie și chiar gaming.
Telefonul are un preț foarte bun acum, mai ales că îl poți cumpăra chiar în sistem de 3 sau 4 rate fără dobândă, prin intermediul Oney. Dacă vrei să îl comanzi pentru 1915 lei, nu uita să folosești cuponul „DRAGOBETE2023” pentru un extra-discount de 5%. Găsești smartphone-ul Nothing Phone (1) aici!