Amazfit distribuie firmware-ul 6.4.16 pentru Cheetah 2 Ultra, cu o schimbare utilă celor care aleargă sau merg pe trasee folosind hărți topografice. Ceasul poate afișa acum poziția în șapte formate de coordonate, selectabile din Settings > Preferences > Coordinates. Noutatea a fost semnalată de utilizatori care au primit deja actualizarea.
Lista cuprinde grade zecimale (DD), grade și minute zecimale (DDM), grade, minute și secunde (DMS), precum și MGRS, UTM, British Grid și Japan Grid. Primele trei sunt formate geografice cunoscute din aplicațiile GPS. UTM și MGRS sunt mai practice când vrei să compari poziția de pe ceas cu grila unei hărți topografice, în timp ce ultimele două sunt adaptate hărților folosite în Marea Britanie și Japonia. Actualizarea schimbă felul în care este exprimată poziția, nu precizia semnalului GPS.
Există însă o limitare supărătoare pe traseu: coordonatele nu pot fi alese ca un câmp pe ecranul de antrenament, alături de timp, ritm sau altitudine. Pentru a le consulta, utilizatorul trebuie să treacă la pagina hărții. Au apărut și simboluri noi pentru punctele salvate, dar acestea încă nu pot fi redenumite sau sortate alfabetic ori după distanță. Când ai multe puncte marcate, identificarea celui dorit rămâne anevoioasă.
Firmware-ul 6.4.16 se distribuie treptat. Este o îmbunătățire concretă pentru drumeții și alergătorii de trail care folosesc hărți pe hârtie sau alte instrumente de navigație, dar cei care se ghidează doar după traseul afișat pe ceas vor observa probabil puține schimbări. Actualizările anterioare aduseseră deja îmbunătățiri pentru controlul hărții și indicatori precum ritmul ajustat după pantă, GAP.
Ceasul Amazift Cheetah 2 Ultra costă sub 600 de euro pe Amazon DE.
