Apple Watch Series 9 a sosit, cu un procesor mult mai puternic, un gest unic de control (Double Tap)

3.477 ori
<b>Apple Watch Series 9 a sosit, cu un procesor mult mai puternic, un gest unic de control (Double Tap)</b>Apple a anunţat nu unul, ci două ceasuri în cadrul evenimentului Wonderlust de pe 12 septembrie 2023. Primul este Apple Watch Ultra 2, iar al doilea este mai accesibilul Apple Watch Series 9, care primeşte un procesor mult mai puternic decât predecesorii

Apple a anunţat nu unul, ci două ceasuri în cadrul evenimentului Wonderlust de pe 12 septembrie 2023. Primul este Apple Watch Ultra 2, iar al doilea este mai accesibilul Apple Watch Series 9, care primeşte un procesor mult mai puternic decât predecesorii. 

Designul este identic cu al lui Apple Watch Series 8, asta e clar din start. Se pare că îmbunătăţirile sunt minore, aşa cum se şi zvonea de altfel. Vedeta e noul chipset, un Apple S9, care vine cu un GPU cu 30% mai rapid faţă de Series 8 şi generează animaţii mai line. Avem parte şi de un neural engine quad core la bord, care poate procesa sarcinile de machine learning mai rapid (de până la 2 ori mai rapid).

Asta duce la o funcţie binevenită: rulează sarcinilor Siri complet local, pe device. Înseamnă că poţi porni un exerciţiu de fitness direct pe device, fără a avea nevoie de conexiune la Internet. Înseamnă şi securitate sporită.

O altă noutate este un cip Ultra Wideband, care face găsirea de iPhone mai facilă, iar Watch 9 va afişa exact distanţa şi direcţia în care se afla. Va semnala prin vibraţii şi semnale audio apropierea ceasului de telefon. 

Personal m-a impresionat cel mai mult gestul double tap, care permite o interacţiune complet nouă cu ceasul. Atingi degetul arătător de cel mare şi poţi prelua sau încheia apeluri, opri sonerii, porni sau opri playback, face poze pe iPhone controlat de pe ceas. Va sosi din octombrie funcţia.

Ecranul este mult mai luminos decât cel de pe Series 8, mergând până la 2000 de nits de luminozitate. Poate scădea luminozitatea până la 1 nit, aşa că nu vă va ai orbi noaptea sau la cinema.

Preţ şi disponibilitate:

Ceasul vine pe roz, argintiu, ProductRED, Midnight şi Starlight, pe aluminiu. În varianta cu corp din oţel vine pe auriu, argintiu, graphite. Preţul este de 399 de dolari, cel de pornire.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×