Poate cel mai inedit produs de la evenimentul Xiaomi de ieri a fost ceasul Xiaomi Watch S5 46 mm. A nu se confunda cu Watch S5-ul văzut la MWC 2026. Această ediție ceva mai mare și mai masculină are inclusiv o funcție specială pentru microbiști. Ce alte noutăți aduce aflați în hands on-ul de mai jos.
Xiaomi Watch S5 46 mm, Video Hands-on
Cadranul are un finisaj angular, dacă te uiți cu atenție, și îmi place mult cum arată cureaua verde, în stil army. Există și o ediție elegantă, cu o curea albastră, cu niște cusături albe cât se poate de vizibile. Jungle Green e totuși modelul special, arătând ca un soi de piele de șarpe cureaua, iar bezelul e din carbon ranforsat, în vreme ce cureaua e din combinație de nailon cu cauciuc.
Ceasul promite autonomie impresionantă, de 21 de zile și vine cu așa-numitul Passion Mode. Îl activezi din zona de Workout și măsoară pulsul, arderea caloriilor și toate momentele când te bucuri și aplauzi: concerte, meciuri, nunți, botezuri. E un pic cinic să măsori pasiunea, dar, na, e un gimmick interesant. Ceasul are ecran AMOLED de 1.48 inch, măsoară doar 10.99 mm în talie și vine cu poziționare precisă cu GPS și GNSS dual band.
Are și un mod de ciclism mai precis, peste 150 de moduri sport și știe să monitorizeze și HRV-ul în vreme ce dormi. De asemenea, senzorul de puls a devenit mai precis. Vine pe negru, argintiu, albastru ceramic și verde.
Costă 899 lei în varianta Argintiu/Negru și 999 lei în varianta Verde/Albastru. În prima lună este disponibilă și o reducere suplimentară de 10% în Mi Store România.























