Ceasul Google Pixel Watch apare într-o nouă imagine, având un ecran circular foarte curbat

1.638 ori20-04-2022
Ceasul Google Pixel Watch apare într-o nouă imagine, având un ecran circular foarte curbat

La doar o zi distanță de la apariția refresh-ului vizual pentru site-ul Google Store, unde apărea secțiunea "Ceasuri", iată că avem și o imagine cu primul smartwatch Pixel. După cum bine știm, acesta se va numi Google Pixel Watch, iar așa cum au indicat și leak-uri anterioare, vine cu un singur buton fizic lateral, cel Crown pe care îl vom roti pentru a naviga prin interfață și apăsa pentru a selecta acțiunile.

Imaginea cea nouă ne dezvăluie cât de curbat este ecranul acestui smartwatch. Vedem pe ecran și câteva elemente precum pedometrul, widget-ul pentru puls și o bulină albă la bază care ar putea fi asociată notificărilor. Central apare logo-ul care confirmă integrarea cu Fitbit.

De la Google Pixel Watch așteptăm 32 GB stocare flash, o versiune nouă de Google Assistant și 3 variante de culoare. Va rula sistemul de operare WearOS și se vehiculează faptul că vom vedea aici un procesor Samsung Exynos. În continuare mulți văd ceasul lansat în cadrul Google I/O 2022, conferință a dezvoltatorilor care va debuta pe 11 mai cu o sesiune keynote. 

Via: phonearena.com
Taguri: Google Pixel Watch Leak Imagine Randare Specificatii Ecran Data lansare Pret

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.