Fossil, unul dintre cele mai apreciate branduri din segmente precum ceasuri şi poşete e gata să redevină relevant în zona smartwatch. Compania tocmai a anunţat generaţia de ceasuri Fossil Gen 6 cu WearOS şi gata de debut azi, 30 august.
Teaserul vine cu puţin timp înainte de debut şi prefaţează succesorul lui Fossil Gen 5, lansat în 2019. Compania a pornit deja o pagină promoţională pe site-ul sau, cu rol de teaser pentru noile purtabile. O scăpare recentă a dezvăluit faptul că vom vedea smartwatch-uri cu mărimi de 42 şi 44 mm, cu procesor Qualcomm Snapdragon 4100+ la interior şi ecrane OLED de 1.28 inch. Acestea vor avea funcţionalitate Always On Display.
O bună parte dintre noile produse vor sosi cu certificare 5 ATM, putând fi scufundate până la o adâncime de 50 de metri. Vor avea şi autonomie de 24 de ore, iar încărcarea se va face de la zero la 80% în doar 30 de minute. Pe partea de fitness şi sănătate, Fossil Gen 6 aduce pedometru, senzor de puls, senzor pentru saturaţie de oxigen şi GPS pentru a trasa rutele de jogging. Vom avea WearOS la bord, dar nu versiunea 3.0 din mai, ci una puţin mai veche.
Gen 6 va costa între 300 şi 330 de euro, iar vânzările încep pe 27 septembrie. Observ şi că vom primi 3 butoane în partea dreaptă şi aparent vom avea şi 1 GB RAM şi 8 GB stocare la bord.