Garmin vine cu noutăți interesante pe final de iarnă și anume cu seria de ceasuri robuste Instinct 2. Avem de-a face cu două propuneri ultra-tehnologizate care se remarcă prin durata nelimitată de viață a bateriei, culorile îndrăznețe și diferitele dimensiuni adoptate. Vorbim despre Instinct 2 și Instinct 2s, despre care aflați toate detaliile în rândurile de mai jos.
Garmin Instinct 2
Începem cu modelul Instinct 2 care adoptă carcasă de 45mm, fiind disponibil atât în varianta de bază care se bazează strict pe alimentarea cu energie de la priză, cât și în varianta Solar unde poți beneficia de durată nelimitată de viață a bateriei, asta dacă poți zilnic ceasul minim 3 ore pe zi în aer liber și expus la o luminozitate de 50000 lucși. În mod normal bateria îți oferă 28 zile autonomie.
Această variantă aduce ecran de 0.9 x 0.9 inch, cu rezoluție de 176 x 176, panou monocrom, vizibil în lumina soarelui, de tip memory-in-pixel (MIP) transreflectiv. Ceasul are greutate de 53 grame, este fabricat din polimer ranforsat cu fibre și aduce și conectivitate GPS, senzor de puls, pedometru, SpO2 și monitorizare somn, reminder mișcare și hidratare.
Instinct 2 are și termometru, este compatibil cu telefoane Android sau iOS și oferă conectivitate Bluetooth. Primim certificare militară MIL-STD-810 pentru rezistență la căzături, condiții extreme, cât și certificare 10ATM. Modelul Solar are și funcția de plată contactless Garmin Pay și există și ediții complexe, dedicate unor activități specifice: Surf, Tactical, Camo.
Ceasul este disponibil la precomandă în România, la următoarele prețuri:
- Instinct 2: 1.733 lei
- Instinct 2 Solar: 2.228 lei
- Instinct 2 Solar Tactical: 2.475 lei
- Instinct 2 Solar Surf: 2.475 lei
Garmin Instinct 2s
Cei care vor varianta mai mică vor alege Instinct 2s care are cadran de 40mm, model recoomandat pentru persoanele cu o încheietură a mâinii mai subțire. Acesta are ecran personalizat cu două ferestre cu dimensiuni de 0.76 x 0.76 inch și rezoluție de 156x156 pixeli. Și aici este un panou monocrom, vizibil în lumina soarelui.
Stăm la fel ca pe modelul de bază și aici atunci când vine vorba despre autonomie și există de asemenea modelul Solar pentru aventurierii care petrec mult timp în natură și nu au modalitățile necesare de alimentare clasică a ceasului, fiind folosită încărcarea solară. În rest dotările sunt identice, doar dimensiunile diferă.
Bifăm certificarea militară și cea 10ATM pentru rezistență la apă. Ceasul vine pe nuanțe de gri grafit, violet sau portocaliu în varianta de bază, respectiv gri grafic, argintiu și verde dacă alegi modelul Solar. Ceasurile se livrează în 3-5 săptămâni și au următoarele prețuri:




