Honor a lansat un ceas 4G pentru copii, unul care se remarcă prin faptul că suportă apeluri video şi poziţionare avansată. Costă doar 42 de dolari şi se vinde doar în China deocamdată. Produsul este cunoscut drept Honor Choice Children's Watch.
Suportă conectivitate 4G şi mai mult de atât - apeluri video 4G între copii şi părinţi. Există şi poziţionare globală prin 8 surse, iar produsul vine pe 2 nuanţe: roz şi albastru. Gadgetul are un sistem custom la bord care previne malware-ul şi breşele de securitate. Datele sunt criptate în cazul transmisiunilor pentru a proteja datele utilizatorilor.
Avem la bord şi o cameră de 2 MP, iar sistemul 8 Level AI Positioning permite înregistrarea mişcărilor celui mic pe parcursul zilei.Există şi un buton SOS în caz de urgențe şi o baterie de 850 mAh, generoasă şi care asigura cel puţin o zi de utilizare, dacă nu chiar două. Există de asemenea un mod Power Saving, care extinde autonomia şi mai mult.
Honor Children's Watch are şi certificare IP68 şi suporta un asistent vocal inteligent. Părinţii pot seta de asemenea activităţi fizice pentru cel mic, să pună ţinte de calorii, să dezactiveze permisiuni şi să controleze ceasul de pe telefon.
Produsul se vinde în China acum la 42 de dolari, preţ early bird, urmând ca suma finală să fie 46 de dolari.