HONOR Watch 6 tocmai a devenit oficial şi avem inclusiv preţul său în Europa. Aflaţi că acest ceas mizează poate cel mai mult pe autonomia extinsă, sosind cu o baterie impresionantă, uriaşă chiar, de 980 mAh cu autonomie de până la 35 de zile, ceea ce sună impresionant. Asta după ce Huawei ne învăţase cu 3 săptămâni de autonomie pe ceasurile sale.
Noul venit HONOR are un corp din aluminiu reciclat plus elemente din oţel inoxidabil 316L. Cântărește 41 de grame şi măsoară 10.8 mm în grosime, ambele numere impresionante pentru aşa baterie mare. În mod inedit, predecesorul Watch 5 Ultra era cu 11 grame mai greu şi avea doar o baterie de 480 mAh. Watch 6 are cadran de 46.5 mm şi ecran de 1.46 inch, evident AMOLED.
Ecranul e circular, iar cureaua vine pe varianta din piele Twilight Brown sau cea neagră Shadow Black, din fluoroelastomer. Display-ul ajunge până la 3000 de nits luminozitate şi se poate chiar customiza cu fotografii în mişcare sau clipuri scurte de până la 10 secunde. Se pot folosi inclusiv degetele ude. Are certificare IP69 şi se poate folosi şi la piscină şi la mare, doar să nu te scufunzi cu el. Vine cu peste 120 de moduri sport, un mod Trail Running cu antrenor AI şi chiar viteza atinsă la badminton.
La fotbal ai "heat map" şi zone în care ai fost cel mai activ. Pentru orientare primeşti GPS dual band, iar NFC se ocupă de plăţi. Pe partea de sănătate şi fitness avem Quick Health Scan, care face o analiză rapidă a sănătăţii dimineaţa. Evident, include senzor SpO2 şi de puls, monitorizare somn şi stres. Ceasul rulează un MagicOS proprietar şi nu WearOS.
Există şi 4 GB stocare aici şi compatibilitate cu telefoane cu iOS şi Android. Ceasul se vinde deja în Germania, la preţul de 250 de euro cu cureaua neagră şi 270 cu cea din piele. În prima lună vine şi un discount de 80 de euro. Posibil să apară curând și pe Amazon DE, verificați aici!

.jpg)

