Huawei a lansat o sumedenie de produse în China în ultima vreme şi se pregăteşte şi de o lansare globală a acestora pe 12 decembrie în Dubai. Între timp a mai debutat un produs în Germania, o versiune de Crăciun a ceasului Huawei Watch GT 5. Ce aduce extra şi cât costă aflaţi mai jos.
Watch GT 5 Christmas Edition este numele produsului, care vine cu două curele din fluoroelastomer, una verde pentru ediţia de 46 mm şi una roşie pentru varianta de 41 mm. Pe lângă cureaua specială primiţi, la alegere o curea neagră din fluoroelastomer sau maron din piele pentru ediţia de 46 mm. Cine alege ceasul feminin, de 41 mm, poate primi cadou o curea albă din piele sau aurie din metal.
Smartwatch-urile vin cu wallpaper-uri tematice de Crăciun, iar în rest nu sunt mari diferenţe. Au în continuare 2 săptămâni autonomie, ecrane AMOLED, senzor de puls şi SpO2, mai precise acum cu TruSense, dar şi buton crown rotativ, monitorizare somn şi respiraţie în timpul somnului, dar şi zeci de exerciţii sportive.
Varianta de 46 mm costă 260 de euro, iar cea de 41 mm 270 de euro. Mai sunt şi bundle-uri, la 290, respectiv 300 euro cu două curele la pachet, o pereche de Huawei FreeBuds 5i cadou şi Huawei Care extins, pe 3 ani. Huawei Watch 3 a primit şi el oferte speciale, cu preţ de 160 de euro, două curele la pachet, verde închis sau deschis şi maron închis sau deschis, plus Huawei FreeBuds SE 2 cadou.