În această toamnă vom avea și noi ceasuri HUAWEI, mai precis seria Watch GT 6 care va include atât modelele standard, cât și variante Pro. Singurele informații pe care le-am primit soseau prin ultimele zile ale lunii iulie, iar acum avem în sfârșit ceva detalii noi, sau mai bine zis certificări - menite să confirme debutul care se apropie, nu de alta, dar mai avem sub o lună până vine septembrie.
Aflăm prin intermediul celor de la HuaweiCentral că seria de ceasuri HUAWEI Watch GT 6 a primit recent certificarea TDRA în Emiratele Arabe Unite pentru 2 modele, mai precis variantele de 41mm și 46mm, identificate aici drept KSU-B19 și ATM-B19. Pe de altă parte, varianta Pro are 46mm și apare cu numele de serie ATM-B29.
Din păcate nu avem alte detalii dezvăluite aici, dar știm că ceasurile sunt pregătite de lansare și vor sosi global. Dacă nu greșesc, ultimele modele de smartwatch-uri HUAWEI au debutat simultan atât în China cât și global. Mă aștept ca și de această dată să se întâmple la fel.
Rămâne de văzut ce noutăți a pregătit HUAWEI aici, după un Watch 5 cu acel senzor vedetă X-TAP care măsura numeroși indici Health în doar câteva zeci de secunde.