Motorola a lansat recent, fără prea multă fanfară, un nou smartwatch numit Moto Watch 120, disponibil pe Amazon la un preț foarte accesibil de 130 de dolari (aproximativ 594 lei). Ceasul are un ecran AMOLED de 1,43 inci, rulează pe Moto Watch OS și promite o autonomie a bateriei de până la 10 zile. Este compatibil atât cu telefoanele Android, cât și cu iPhone, iar carcasa sa din aliaj de zinc îi oferă un aspect premium și o rezistență bună la apă și praf (IP68).
Pe lângă funcțiile obișnuite, Moto Watch 120 vine cu câteva opțiuni avansate de monitorizare a sănătății, inclusiv măsurarea oxigenului din sânge (SpO2), și integrare cu Google Fit. Dispozitivul include și GPS, Bluetooth 5.3 și un accelerometru, ceea ce îl face o alegere excelentă pentru cei care doresc un ceas inteligent cu funcții solide la un preț mic.
Interesant este că, deși poartă numele Motorola, ceasul nu este produs direct de companie, ci de CE Brands, un producător mai puțin cunoscut. Chiar și așa, Moto Watch 120 reprezintă o alternativă demnă de luat în considerare pentru cei care caută un smartwatch bun la un preț accesibil. Din păcate, este puțin probabil să apară și în România pe căi oficiale.