OnePlus Watch 2 se lasă admirat într-o imagine oficială, se lansează pe 26 februarie

1.404 ori
<b>OnePlus Watch 2 se lasă admirat într-o imagine oficială, se lansează pe 26 februarie</b>Cei de la OnePlus sunt gata să prezinte cel mai nou smartwatch din portofoliu, modelul numit OnePlus Watch 2 care a tot bifat leak-uri și teasere în ultimele zile. Acum îl vedem în sfârșit la față, prin intermediul unei randări pentru

Cei de la OnePlus sunt gata să prezinte cel mai nou smartwatch din portofoliu, modelul numit OnePlus Watch 2 care a tot bifat leak-uri și teasere în ultimele zile. Acum îl vedem în sfârșit la față, prin intermediul unei randări pentru presă publicată chiar de către companie în online. 

Vedem aici un smartwatch elegant și cu alură premium, disponibil pe negru sau argintiu și echipat cu o curea din silicon, deși clar vor exista și modele cu brățară din piele. Avem ecran circular și o muchie destul de îngustă care îl înconjoară și se mai observă și butonul crown rotativ.

Lansarea va avea loc pe data de 26 februarie în India și ulterior din martie ar cam trebui să îl vedem listat și în regiuni. S-a dat chiar startul unui program de pre-înregistrare în Europa unde doritorii pot primi 30 euro reducere la achiziția ceasului și o pereche de căști wireless OnePlus Buds 3 alături.

Ca dotări, ceasul ne va oferi ecran AMOLED de 1.43 inch, protecție din sticlă de safir pentru ecran și procesor Snapdragon W5 Gen1 la bord. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×