Oppo Watch și Oppo Band Style sunt acum compatibile cu terminalele iOS, prin aplicația HeyTap Health

2.563 ori16-04-2021
Oppo Watch și Oppo Band Style sunt acum compatibile cu terminalele iOS, prin aplicația HeyTap Health

Astăzi sosesc vești bune pentru cei care aveau în plan să-și achiziționeze un Oppo Watch sau o brățară de fitness Band Style, asta pentru că producătorul celor două purtabile tocmai ce a anunțat compatibilitatea acestora cu terminalele iOS. Totul se va întâmpla prin intermediul aplicației HeyTap Health prin care vă veți conecta la smartwatch sau smartband și ajusta setările, monitoriza și sincroniza datele de fitness și alte elemente. 

Oppo Watch

Trebuie menționat și faptul că utilizatorii iOS aveau deja posibilitatea de a sincroniza smartwatch-ul prin aplicația Google Wear OS, acum sosind suportul nativ pentru aplicația proprie HeyTap Health. Printre alte noutăți avem și posibilitatea de a sincroniza informațiile cu Apple Health după ce oferim autorizarea necesară. 

Oppo Band

Vă reamintesc faptul că ceasul Oppo Watch a debutat în România pe finalul anului trecut, un purtabil cu Wear OS la pachet, ecran AMOLED de 1.6 inch, GPS + GLONASS, tracking fitness avansat și o autonomie de până la 36 de ore. Prețul actual este de 1.228 lei (eMAG), iar despre brățara fitness Oppo Band Style știți deja că aduce monitorizare pentru 12 tipuri de exerciții, monitorizare puls și SpO2, dar și autonomie de până la 14 zile, ecran AMOLED de 1.1 inch + certificare 5ATM.

Prețul brățării este de 224 lei.

Via: gsmarena.com
Taguri: Oppo Oppo Watch Oppo Band Style Suport iOS iOS Compatibilitate smartwatch Bratara Fitness HeyTap Health

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.