Samsung Galaxy Watch Ultra 2 devine oficial: ceas pentru alergare în munţi, scufundări, cu baterie MARE

523 ori 22-07-2026
Samsung Galaxy Watch Ultra 2 devine oficial: ceas pentru alergare în munţi, scufundări, cu baterie MARE

Samsung a aşteptat şi a aşteptat şi a lansat în sfârşit un urmaş pentru Galaxy Watch Ultra. Tocmai a debutat Samsung Galaxy Watch Ultra 2, care aduce un design robust, extra baterie, extra moduri de scufundare, hiking şi tracking pentru sănătate. Ce e nou aflaţi mai jos. 

Samsung Galaxy Watch9 / Watch Ultra2 hands-on

Acest ceas impresionează prin bateria de 800 mAh, cu 35% mai mult decât predecesorul. Oferă autonomie generoasă pentru orice expediţie, asta a fost ideea. Pentru prima dată pentru un ceas Samsung, avem la bord un procesor Snapdragon Wear Elite, nu doar un cip Snapdragon Wear clasic. Aduce un salt de performanţă de 32% la nivel de CPU şi de 19% la nivel de GPU.

Randări Samsung Galaxy Watch Ultra 2 (galerie)Randări Samsung Galaxy Watch Ultra 2 (galerie)

Asta face că aplicaţiile să pornească mai rapid şi creşte şi precizia "citirilor" de date de la senzori. În plus, creşte precizia GPS-ului chiar şi în zonele cu păduri dese. Ecranul este cel mai luminos din segment, cu 5000 de nits de luminozitate. E un panou de 1.52 inch AMOLED, care se descurcă în cele mai însorite medii. 

Corpul e din titaniu rezistent la şocuri, dar e mai subţire decât la Galaxy Watch Ultra. Acum are 10.7 mm, în loc de 12.1 mm. Cureaua e cu 25% mai uşoară şi măsoară 2.9 mm în grosime. 

Ceasul vine pe o nuanţă verde „camuflaj” şi evident are mod special pentru cei care aleargă în sălbăticie: Trail Run. Oferă detalii mai ample decât pentru o alergare sau o excursie normală. E vorba despre ruta cu ghidaj, înălţimea terenului din jur (Elevation), dar şi alerte de nutriţie şi hidratare în timp real. Toate pentru a reduce riscul de accidentare.

Măsoară şi perspiraţia şi cât lichid ai pierdut, pentru a afla cât trebuie să te hidratezi.

Acum are şi o colaborare cu cei de la Mares pentru a oferi date mai complexe despre scufundări. Apare o aplicaţie dedicată şi dacă faci scufundări ai funcţionalitate de Diving Computer. Măsoară temperatura apei, adâncimea, timpul de scufundare, dar şi metrici legaţi de saturarea de oxigen şi comportamentul plămânilor tăi. Aplicaţia va sosi în a doua parte a anului.

Sănătate

Samsung a pus mare accent pe prevenţie în acest an, aşa că datele preluate de la tine pot fi adunate pentru a preveni afecţiuni grave. Îţi poţi înţelege aşa şi corpul mai bine. Samsung Health a fost reinventat, cu o interfaţă nouă. Funcţia Vitals e un sistem de avertizare pentru potenţiale probleme de sănătate. După o săptămână de purtat ceasul şi dormit cu el, o să ai un "baseline", starea ta standard.

Sunt colectate date despre puls, temperatura pielii, HRV, SpO2 şi ritmul de respiraţie. Ele devin "benchmark-ul" tău şi orice deviere de la ele te anunţa că e ceva în neregulă cu tine.

Ai acum şi Heart Health Score, un scor pentru sănătatea inimii. El este afectat de lungimea şi calitatea somnului, BMI (indicele de masă corporală), câtă activitate faci şi Vascular Load (care adună mai mulți metrici ai inimii pentru a îţi face o idee cu privire la solicitarea inimii).

Ceva nou este Daily Cardio Load, care indică solicitarea inimii când faci sport intens. Îţi recomandă să te odihneşti sau când poţi să te antrenezi, fiind perfect odihnit.

Fitness Index e un scor care combina o analiză de compoziţie corporală, cardio, flexibilitate, rezistență şi putere. Arată ca un fel de skill tree în jocurile RPG şi poţi câştiga puncte cu fiecare activitate făcută. Aici primeşti un scor care se bazează şi pe VO2 Max, BIA, puls, câţi pași faci şi timpul de activitate. Îţi recomandă dacă să lucrezi mai mult cu greutăţi, să alergi sau să faci yoga.

AI

Pe partea de AI avem Raise to Talk, deci comenzi vocale şi hands free via Gemini şi Bixby. Poţi interacţiona cu player muzical, calendar, mesaje şi multe altele. Poţi chiar să te interconectezi cu tablete, telefoane, TV-uri, căşti Samsung.

Samsung Galaxy Watch9 / Watch Ultra2 hands-on

Preţ şi disponibilitate

Galaxy Watch Ultra 2 e acum disponibil la precomandă la suma de 3.949 lei, doar cu cadran de 47 mm. Are şi curele Marine Band din silicon, Peakform Band, cu materiale hibrid (silicon şi PU) şi Trail Band din material textil.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Ceasuri inteligente

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>