Smartwatch-ul realme Watch 3 Pro și căștile Buds Air 3s urmează să debuteze în Europa; Iată cât vor costa

1.878 ori
<b>Smartwatch-ul realme Watch 3 Pro și căștile Buds Air 3s urmează să debuteze în Europa; Iată cât vor costa</b>În urmă cu câteva luni realme lansa noi dispozitive pe piața din India. E vorba despre smartwatch-ul realme Watch 3 Pro și căștile Buds Air 3S. Ei bine, se pare că ele vor ajunge curând în Europa, iar azi aflăm cât vor costa prin intermediul publicației

În urmă cu câteva luni realme lansa noi dispozitive pe piața din India. E vorba despre smartwatch-ul realme Watch 3 Pro și căștile Buds Air 3S. Ei bine, se pare că ele vor ajunge curând în Europa, iar azi aflăm cât vor costa prin intermediul publicației Appuals. Mai jos avem detalii.

Se pare că producătorul va lansa curând noile dispozitive în Europa. realme Watch 3 Pro va costa 89.99 euro, iar căștile Buds Air 3S se vor vinde pentru 49.99 euro. Vorbim deci despre purtabile midrange, destul de accesibile. Căștile vin pe alb sau negru, iar ceasul vine pe negru sau gri. Mai aflăm că ambele gadget-uri vor avea aceleași specificații ca versiunile lansate în India.

Astfel, realme Watch 3 Pro aduce un display AMOLED de 1.78 inch, cu rezoluție de 368 x 448 pixeli, densitate de 325 PPI și luminozitate de 500 nits. E vorba despre un panou cu refresh rate de 60Hz în acest caz. Ceasul oferă un raport corp-ecran de 68.7%, vine cu margini ușor curbate și aduce peste 100 de watch face-uri personalizabile. 

Smartwatch-ul are microfon pentru preluarea apelurilor via Bluetooth cu tehnologie AI ENC pentru claritate. Aduce peste 110 de moduri de sport, poate monitoriza activitatea cardiacă, pașii, somnul și primim o autonomie excelentă, de până la 10 zile. 

Căștile, pe de altă parte, aduc o carcasă de formă pătrată, rotunjită la colțuri. realme Buds Air 3S aduc drivere de 11mm generoase, sunt echipate cu 4 microfoane și vin cu tehnologie AI ENCE pentru reducerea zgomotului de fond. Nu avem ANC, totuși, dar primim 4 moduri de redare a sunetului: Bass Boost, Clear Bass, Natural Balance și  Clear Vocals. Autonomia ajunge la 30 de ore alături de cutiuța de încărcare și primesc certificare IPX5 împotriva apei.

Se vehiculează că noile purtabile sosesc în luna decembrie în Europa!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×