Pentru a ne distrage atenţia de la lansările Xiaomi, ZTE a ţinut propriul eveniment pe 30 martie, iar în cadrul său a lansat 3 telefoane din gama S30, dar şi un nou ceas inteligent. Acesta din urmă se numeşte ZTE Watch GT şi dispune de un ecran circular de 1.2 inch cu panou AMOLED. Avem detalii mai jos.
Acest purtabil vine cu ecran circular de 1.19 inch AMOLED, curbat 2.5D, iar corpul său este realizat din aluminiu ultra uşor. Şochează prin greutatea de doar 30 de grame, iar ZTE afirma că nici nu îi vei simţi ceasul la încheietură. ZTE Watch GT oferă 16 moduri de monitorizare a exercițiilor fizice, inclusiv jogging la exterior, la interior, mers, bicicletă, spinning, înot, yoga, antrenamente de forţă, baschet, fotbal şi altele. Avem şi clasicele mecanisme de monitorizare pentru calorii, viteza, paşi, somn şi puls.
ZTE plusează cu un sistem GPS multi mode, iar pe lângă acest sistem adăugă şi o funcţie tip heatmap care îţi arată cum ai acoperit terenul într-un meci de fotbal. Aşa ceva avem la jocul FIFA şi la transmisiunile Eurosport după fiecare repriză. Pulsul este monitorizat 24 din 24, cu alerte pentru bătăi atipice şi aritmii. Există şi senzor pentru oxigen. Ceasul are certificare 5ATM, deci poate fi purtat când înoţi. Va afişa notificări de la aplicaţii şi îţi permite să controlezi captura foto cu telefonul, să controlezi playerul muzical şi avem şi o sumedenie de watch faces.
Bateria tine 15 zile în mod normal şi până la 23 de zile în mod Ultra Long Battery. Preţul este de 91 de dolari.




