Samsung România ne anunță astăzi că au fost selectate cele 25 de proiecte care vor intra în a doua etapă a competiției naționale Solve for Tomorrow by Samsung. Aflată la prima ediție în România, competiția a adunat 242 de înscrieri la nivel național în perioada 8 septembrie - 8 octombrie 2021. 144 de proiecte au fost astfel înscrise în echipă, iar 98 au fost înscrieri individuale. Totodată, aflăm că 98 de proiecte au fost înregistrate în categoria Mediu Înconjurător, 32 în Diversitate și Incluziune Socială, 78 în Educație și 34 în Dezvoltare Durabilă.
Selecția a fost realizată ținând cont de o serie de criterii atent definite:
- Justificarea nevoii pe care participantul dorește să o adreseze;
- Justificarea soluției propuse în raport cu nevoia identificată.
- Abordarea inovatoare și realistă;
- Modul în care este valorificată utilizarea tehnologiei în cadrul soluției propuse;
Juriul din cadrul competiției Solve for Tomorrow este format din Simona Panait (Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România), Alice Duțu (Director Programe, Junior Achievement România) și Oana Bulexa (Managing Director, MSL The Practice). Lista celor 25 de proiecte selectate poate fi accesată de aici!
Simona Panait, Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România, a declarat:
„Ne bucurăm foarte mult că am reușit să aducem competiția Solve for Tomorrow și în România anul acesta și să adresăm tinerilor români provocarea de a găsi soluții inovatoare, pentru comunitate. Am fost impresionați de numărul mare de înscrieri și de faptul că printre acestea s-au numărat foarte multe idei îndrăznețe, ancorate în realitatea de astăzi.
Am descoperit care sunt subiectele care îi preocupă pe tinerii între 16 și 18 ani și totodată, ceea ce cred că este cu adevărat remarcabil este faptul că am avut ocazia să privim lumea prin ochii și imaginația lor. Iar pentru Samsung, în calitate de lider mondial în tehnologie, este o prioritate să facilităm astfel de experiențe și să contribuim în acest fel la crearea unei lumi mai bune alături de generația tânără.”
În cea de-a doua etapă a competiției, participanții vor avea parte de sesiuni de mentorat coordonate de Samsung România în parteneriat cu Junior Achievement România. De asemenea, elevii vor învăța despre metoda Sustainable Design Thinking, cea care aduce împreună ideile creative, gândirile inovatoare și soluțiile îndrăznețe pentru a produce o schimbare în societate. Astfel, elevii își vor aduce ideile la viață.
Iată și calendarul competiției Solve for Tomorrow, etapa a II-a:
- Anunțarea participanților selectați pentru etapa a II-a pe site-ul competiției – 13 oct 2021
- Desfășurarea atelierelor de Design Thinking – 18 oct – 04 nov 2021
- Participanții lucrează la dezvoltarea ideilor înscrise în competiție – 19 oct – 08 nov 2021
- Desfășurarea atelierelor de antreprenoriat – 10 – 17 nov 2021
- Desfășurarea sesiunilor de mentorat – 10 – 19 nov 2021
- Eveniment Demo Day – 25 nov 2021
- Finala: 8 decembrie 2021
Competiția națională Solve for Tomorrow se află la prima ediție în România. Se adresează elevilor cu vârste între 16 și 18 ani și își propune să aducă tehnologia, educația, soluțiile eficiente și sustenabile pentru a răspunde diverselor probleme identificate în societate. Prima etapă a constat în înscrierea ideilor, iar în cea de-a doua etapă elevii vor avea șansa să le perfecționeze prin intermediul sesiunilor de mentorat și ale cursurilor de Sustainable Design Thinking organizate de Samsung România în parteneriat cu Junior Achievement România.