Ne pregătim de un nou Gaming Marathon în acest weekend, pe 18 decembrie 2021 mai precis, de această dată evenimentul având şi o latură caritabilă. Sâmbăta, pe 18 decembrie în cadrul competiției streamerii şi comunităţile lor de sute de mii de gameri vor sprijini educaţia copiilor de la Casa Bună. ONG-ul creat de Valeriu Nicolae are ca scop accesul copiilor din familii marginalizate la educaţie.
În timpul acestui maraton de gaming, streamerii şi partenerii evenimentului vor dona zeci de echipamente care să-i ajute pe cei mici să îşi continue studiile. Gaming Marathon se va desfășura pe www.gaming-marathon.ro începând cu ora 10:00. PC-urile, laptopurile, telefoanele mobile, monitoarele şi alte dispozitive vor sprijini programul asociaţiei prin sistemul de gamificare. Astfel, cei mici sunt răsplătiţi cu dispozitive dacă participă la cât mai multe ore şi adună cât mai multe puncte.
Participanţii la eveniment pot dona şi ei direct pe site-ul asociatiei www.asociatiacasabuna.ro. Tudor Dăescu, co-fondator Gaming Marathon, a declarat:
“Implicarea este cel mai important motiv pentru care Gaming Marathon există de aproape 2 ani. Evenimentul a dovedit în mai multe ediții cât de uniți și dornici să ajute sunt gamerii din România, fie că vorbim de doctorii din prima linie, fie de copiii care au nevoie de acces la educație digitală. Iar în acest decembrie am ales să dăruim, ajutându-i pe copiii din programul Casă Bună cu zeci de pc-uri și tablete care să le faciliteze continuarea studiilor și, mai ales, să-i ajute să-și găsească o vocație.”
Valeriu Nicolae, inițiatorul proiectului Casă Bună, spune:
“La Casa Bună, ne dorim ca toţi copiii din program să aibă acces la o educație completă. Iar jocurile video sunt instrumente prin care copiii se pot apropia mai ușor de cunoaștere. Mulți dintre ei îi urmăresc pe streamerii care vor fi prezenți la Gaming Marathon și se vor bucura enorm de cadourile pe care le vor primi din partea comunității. Cu ajutorul echipamentelor primite, vom continua cu aceștia munca de mentoring în carieră. Am fi extrem de mândri ca la Casă Bună să se formeze viitori programatori sau streameri de succes.”
Streamerii din Good Gaming League, liga creatorilor care fac gaming pentru bine vor purta discuţii despre importanța de a ajuta şi dona. E vorba despre Ovvy, Antonia Nuckle, IceManLucky, Gannicus, Jaxi, Tedereu, ZaSami, Mădălin și AmyClaire, care îşi vor încuraja comunităţile să se implice în discuţie, iar la final vor dona tablete pentru copiii de la Casa Bună.
Maratonul va aduce şi educaţie financiară de la creatorii preferaţi: Werty (CS:GO), Tudor Buțan (FIFA), iSilent (Minecraft) și Mădălin (Clash Royale) vor oferi tips & tricks gamerilor despre cum să-și gestioneze cât mai bine banii și resursele în jocuri. Jaxi şi Tedereu vor primi challenge-uri în CS:GO şi PUBG şi dacă le vor rezolva, îşi vor dona telefoanele personale.
Toate le găsiţi aici.