În cadrul evenimentului NextAtAcer transmis ieri online, cei de la Acer au anunțat o serie de noi dispozitive, printre care și laptop-uri Spin, Swift sau Aspire, dar și notebook-ul premium Porsche Design Acer Book RS. De asemenea, au fost aduse actualizări și în seria de produse ConceptD create special pentru creatorii profesioniști și pasionaților. Avem un desktop puternic mid-tower și două laptop-uri despre care aflați mai multe în continuare.
ConceptD 300
Avem în primul rând pe listă cel mai nou desktop din serie numit ConceptD 300, un dispozitiv elegant ce vine într-o carcasă de 18l. Este suficient de mic pentru a fi plasat discret pe un birou iar din punct de vedere al design-ului remarcăm aici finisajul alb, panoul superior din lemn și panoul frontal negru. Se remarcă și admisia de aer frontală cu model triunghiular și aflăm că zgomotul ventilatoarelor laterale este de sub 40 dBA.
Pe partea de dotări regăsim un procesor Intel Core (până la i7 din a 10-a generație), grafică NVIDIA GeForce RTX 3070 și 64 GB RAM DDR4. Avem HDD de până la 4 TB și SSD PCIe M.2 de până la 1 TB, dar și porturi I/O plasate ergonomic pentru acces facil. Avem porturi multiple USB 3.2, cititor carduri SD și port USB-C cu suport multi-display. Prețul de pornire este 1299 euro și ajunge în Europa din noiembrie.
ConceptD 7 și ConceptD 7 Pro
De asemenea, pe lista de noutăți punem și laptop-urile ConceptD 7 și ConceptD 7 Pro care sunt destinate celor care au nevoie de performanță și precizie a culorilor pentru a crea sau edita în deplasare. Avem tehnologii de răcire superioară, procesoare Intel Core 10th Gen, Wi-Fi 6 (Gig+), Thunderbolt 3 și panouri 4K IPS.
La interior găsim o placă video NVIDIA Quadro RTX 5000 pe modelul Pro, soluție 16 GB memorie și 3072 CUDA cores. Avem grafică GeForce RTX pe modelul ConceptD, iar display-urile sunt unități de 15.6 inch cu rezoluție 4K de 3840 x 2160 pixeli, acoperire 100% pentru spațiul de culoare Adobe RGB și acuratețe Delta<2 și sunt validate PANTONE UHD.
Ambele vin cu soluții de răcire personalizate ce includ 3 ventilatoare foarte eficiente care generează un "Vortex Flow" aerodinamic unic. Primim și porturi USB 3.2 Gen 2 (până la 10 Gbps), suport Thunderbolt 3, DisplayPort prin USB-C și touchpad cu protecție Gorilla Glass. Pe partea audio se oferă DTS:X Ultra Audio. Iată și detalii despre disponibilitate și preț:
- ConceptD 7 disponibil din octombrie, la prețuri începând de la 2.899 euro
- ConceptD 7 Pro disponibil din octombrie, la prețuri începând de la 3.699 euro





