ADATA Technology tocmai a prezentat un nou SSD extern. Vorbim despre URBAN TAPSAFE, un model care încearcă să iasă din tiparul clasic al stocării portabile prin integrarea deblocării prin NFC și a unui sistem de acces multi-utilizator. Dispozitivul deschide seria URBAN, despre care producătorul spune că este gândită pentru utilizatorii mobili care lucrează frecvent cu date sensibile. Mai jos avem detalii!
Una dintre ideile centrale aici este eliminarea parolelor clasice. SSD-ul poate fi deblocat prin intermediul unui smartphone, folosind o aplicație dedicată care funcționează ca o „cheie digitală”. Practic, apropii telefonul și ai acces la date. În plus, există suport pentru până la 9 utilizatori, fiecare cu permisiuni separate, fie doar cifre, fie cifre și litere. Dispozitivul se blochează automat când nu mai este conectat la telefon, o măsură de siguranță standard pentru astfel de produse.
Pe partea de performanță, producătorul vorbește despre viteze de până la 1.900 MB/s, datorită interfeței USB 3.2 Gen2 x2. Asta îl plasează în zona SSD-urilor externe rapide, potrivite pentru editare video 4K sau transferuri mari de fișiere. Conectivitatea este bazată pe USB-C și acoperă cam toate platformele relevante: iOS, Android, Windows, macOS și chiar console.
Un detaliu interesant este designul cu sistem de prindere tip clip, care permite atașarea directă de telefon sau de un rig de cameră. E orientat astfel spre creatorii de conținut care vor să reducă din cabluri și accesorii. Cu alte cuvinte, e potrivit pentru filmări sau workflow-uri mobile.
ADATA mai menționează și partea de sustenabilitate: carcasa este realizată în proporție de 50% din plastic reciclat (PCR). Capacitățile ajung până la 2TB, iar unitatea vine cu un capac magnetic interschimbabil, inclusiv variante colorate, mai mult pentru diferențiere vizuală sau organizare între proiecte. Nu există momentan informații oficiale despre preț sau disponibilitate pentru piața locală.








