Black Friday vine cu un val de oferte atractive, fiind perioada cu cele mai mari reduceri din an. Pot exista însă și riscuri suplimentare pentru cumpărăturile online. După ce ANPC a oferit sugestii pentru evitarea țepelor online, iată că și ANCOM oferă câteva sfaturi pentru cei care intenționează să achiziționeze produse online în această perioadă. E pus accentul pe livrarea în siguranță a produselor comandate și evitarea tentativelor de fraudă. Mai jos am detalii.
Livrarea produselor; Ce să urmărim?
Odată cu volumul crescut de comenzi în perioada Black Friday, este firesc să apară întârzieri în livrări sau chiar riscul de pierdere sau deteriorare a coletelor. Pentru a preveni astfel de neplăceri, ANCOM recomandă:
Verificarea opțiunilor de livrare
Majoritatea magazinelor online oferă diferite opțiuni de livrare, iar unele permit servicii suplimentare de siguranță, cum ar fi deschiderea coletului la livrare. Este recomandat să alegem astfel de opțiuni, mai ales pentru produse de valoare ridicată.
Atenție la metoda de plată
Dacă preferați plata ramburs, asigurați-vă că magazinul oferă această opțiune și că aceasta poate fi efectuată în mod sigur (numerar sau POS).
Termene de livrare mai mari
În această perioadă, curierii au o activitate intensificată, deci este posibil ca termenul de livrare să fie mai lung decât în mod obișnuit. Fiți atenți la termenul estimat comunicat de magazin și luați în calcul posibilele întârzieri.
Integritatea coletului
La primirea coletului, verificați starea ambalajului. În caz de deteriorare vizibilă, aveți dreptul să solicitați întocmirea unui proces verbal sau chiar să refuzați coletul.
Livrarea la ușă pentru obiecte mari
Produsele voluminoase, cum ar fi mobilierul sau electrocasnicele, nu sunt livrate în regim poștal obișnuit. Pentru aceste produse, livrarea se face prin servicii de transport marfă, iar costurile și condițiile pot fi diferite.
Atenție la tentativele de fraudă!
În perioada reducerilor, fraudele online cresc semnificativ, iar ANCOM împreună cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă câteva măsuri de siguranță:
Verificarea magazinului online
Folosiți platforme de verificare, cum ar fi scamadviser.com, pentru a vă asigura că magazinul este autentic și că produsele oferite nu sunt contrafăcute.
Atenție la mesajele de tip phishing
Dacă primiți mesaje SMS sau emailuri prin care vi se cere să accesați un link pentru a furniza detalii personale, cum ar fi numărul cardului bancar, ignorați aceste mesaje. Acestea sunt, cel mai probabil, tentative de fraudă. În caz de suspiciune sau dacă ați furnizat date sensibile, anunțați imediat furnizorul de servicii poștale și autoritățile.
Confirmarea comenzii înainte de plată
În cazul comenzilor cu plata ramburs, asigurați-vă că dumneavoastră sau cineva din familie a plasat cu adevărat o comandă înainte de a accepta și plăti coletul.
Unde putem face reclamații?
Dacă întâmpinați probleme cu livrarea sau produsele comandate, ANCOM sfătuiește clienții să contacteze mai întâi magazinul online. În lipsa unei soluționări amiabile, există și alte opțiuni de a continua demersul:
- Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) - Dacă magazinul este înregistrat în România;
- Centrul European al Consumatorilor - Pentru comercianți din Uniunea Europeană;
- Procedurile magazinului - Pentru comercianți din afara UE, conform politicilor de pe site-ul respectiv;
Este important să păstrați documentele care atestă achiziția (factura, bonul fiscal și formularul de livrare) în cazul în care trebuie să dovediți tranzacția efectuată.
Este esențial să rămânem vigilenți pe tot parcursul procesului de achiziție online. Luând în considerare recomandările ANCOM, putem evita situații neplăcute cu puțină atenție. Pe lângă recomandările oferite de către ANCOM și ANPC, puteți consulta și un ghid foarte util de la BF.ro, aici.

(2)_592x311.jpg)

