Apple prezintă un iMac de 24 inch cu procesorul nou M3 la bord

2.201 ori
<b>Apple prezintă un iMac de 24 inch cu procesorul nou M3 la bord</b>Apple a anunţat cu ore în urmă în cadrul evenimentului său de toamnă târzie un nou iMac, care adoptă generaţia de procesoare M3. Au trecut aproape 3 ani de la ultimul iMac, deci noul model e binevenit

Apple a anunţat cu ore în urmă în cadrul evenimentului său de toamnă târzie un nou iMac, care adoptă generaţia de procesoare M3. Au trecut aproape 3 ani de la ultimul iMac, deci noul model e binevenit.

Designul s-a păstrat de la predecesor în mare, iar acest computer All in One este acum mai rapid şi mai eficient. Ecranul rămâne la fel ca la predecesor totuşi, unul de 24 inch, cu rezoluţie 4.5K. Procesorul M3 vine după o generaţie cu M1, deci e un salt însemnat. M3 e bazat pe A17 Pro de pe iPhone 15 Pro şi e un cipset de 3 nanometri. 

iMAC 2023

Are printre altele ray tracing hardware şi Dynamic Caching. Oferă performanțe la nivel de nucleu de până la 30% mai mari decât M1 şi 15% faţă de M2. Consumă mai puţin decât precedentele cipuri, chiar dacă oferă mai multă performanţă. Şi preţurile au rămas neschimbate: 1299 de dolari în versiunea de pornire, cu 256 GB stocare şi 8 GB RAM. 

Se ajunge la 24 GB RAM şi 2 TB stocare. Avem parte şi de Touch ID, Bluetooth 5.3, Wi-Fi 6, 7 variante de culoare. Rulează macOS Sonoma, are sistem cu 6 difuzoare integrate şi camera Facetime HD Full HD. Se mai promite că microfoanele de la bord au calitate "de studio". 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×