Apple şi Amazon amendate cu peste 200 de milioane de euro în Italia pentru că s-au înţeles la exclusivitate pentru vânzări de produse

1.329 ori23-11-2021
Apple şi Amazon amendate cu peste 200 de milioane de euro în Italia pentru că s-au înţeles la exclusivitate pentru vânzări de produse

Ţările din UE continuă să şicaneze marile companii americane tech prin investigaţii, amenzi şi reglementări stricte. Autoritatea antitrust din Italia a amendat Apple şi Amazon cu un total de 200 de milioane de euro. Avem detalii mai jos.

Amazon a primit o amendă de 68.7 milioane de euro, iar Apple una de 134.5 milioane de euro, pe motiv de practici anti competitive. Ambele companii au depus apeluri pentru aceste decizii. Motivul sancţiunii este o înţelegere între Amazon şi Apple, datând din 2018 şi permiţând doar celor de la Amazon şi anumiţi reselleri să vândă produse Apple şi Beats pe Amazon Italia. Existau şi restricţii cu privire la vânzările peste hotare.

Această înţelegere afecta negativ rivalii şi lovea şi în discount-urile oferite de terţe părţi, încălcând reglementările UE. Pe lângă plata amenzilor, cele două companii trebuie să permită oricărui retailer să vândă produse Apple şi Beats în marketplace-ul Amazon. Şi asta fără discriminare. Amenzile vin după ce şi autorităţile din Germania şi Spania investighează situaţii similare. În 2018 apărea o serie de plângeri în Germania contra Amazon cu privire la modul în care abuzează de poziţia sa şi de reglementările draconice impuse partenerilor din marketplace. 

Poziţia oficială Apple este că "a vrut să se asigure că va putea oferi clienţilor produse originale şi a lucrat îndeaproape cu resellerii în acest scop". Practic Apple ar fi făcut o înţelegere cu Amazon pentru a evita fake-urile şi copiile, asta ar fi explicaţia sa. 

Via: reuters.com
Taguri: Amenzi Apple Amazon practici anticompetitive Firme americane 200 de milioane de euro

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.