Laptopurile business nu trebuie să fie neapărat voluminoase pentru a oferi performanță, autonomie și conectivitate generoasă. ASUS vrea să demonstreze acest lucru odată cu lansarea noului ExpertBook A7, un ultrabook de 14 inch care pune accent pe portabilitate, eleganță și productivitate. Ce mai noul laptop? Aflăm mai jos!
ASUS ExpertBook A7 adoptă un design minimalist, cu o carcasă realizată integral din aluminiu, printr-un proces de prelucrare CNC. Producătorul pune accent pe precizia asamblării și pe finisajele premium, laptopul fiind disponibil în variante de culoare deschisă și închisă. Unul dintre principalele atuuri este profilul foarte subțire, de 1cm în punctul cel mai îngust, respectiv greutatea, de doar 1.2 kilograme.
Video hands-on ASUS ExpertBook A7
Interesant este și mecanismul balamalelor, care permite deschiderea laptopului cu un singur deget. ASUS folosește un sistem de control al rezistenței în trei trepte, completat de o închidere magnetică cu aliniere automată. Astfel, capacul poate fi închis printr-o simplă atingere.
Laptopul integrează un display OLED de 14 inch, cu rezoluție 3K, rată de refresh adaptivă între 48 și 120 Hz și luminozitate de până la 600 niți. Panoul beneficiază și de tratament anti-reflexie, util în spații de lucru puternic iluminate. La interior găsim procesoare Intel Core 7, ASUS anunțând un TDP de până la 27W pentru CPU. Sistemul de răcire ExpertCool este responsabil pentru menținerea temperaturilor sub control într-un șasiu atât de subțire.
La capitolul autonomie avem o baterie de 65 Wh, pentru care ASUS promite până la 26 de ore de utilizare. Experiența multimedia este completată de difuzoare stereo, cu tehnologie Dolby Premium, iar pentru navigare avem un touchpad haptic XL, cu tehnologie specială pentru extra-precizie.
Funcții AI și securitate business
Fiind un model destinat mediului profesional, ExpertBook A7 vine cu o serie de funcții dedicate productivității și protecției datelor. ASUS promovează MyExpert, un hub de productivitate asistat de inteligență artificială, menit să simplifice activitățile de zi cu zi.
ASUS ExpertBook A7 - Fotografii hands-on (galerie)
În materie de securitate, avem senzor de amprentă, TPM 2.0, Dual BIOS ROM și conformitate cu standardul NIST SP 800-193. Laptopul beneficiază inclusiv de certificare militară MIL-STD-810H pentru durabilitate crescută. Deși are o construcție foarte subțire, ASUS nu a renunțat la conectivitatea fizică, oferind porturi USB-C, USB-A, HDMI și jack audio.
Specificații ASUS ExpertBook A7
- Display: 14 inch, OLED 3K, 48–120 Hz, până la 600 niți, anti-reflexie
- Procesor: Intel Core 7, TDP de până la 27 W
- Răcire: ASUS ExpertCool
- Baterie: 65 Wh, autonomie de până la 26 de ore
- Dimensiuni: 31,1 x 21,5 cm
- Grosime: de 1cm
- Greutate: de la 1,2 kg
- Construcție: carcasă metalică prelucrată CNC
- Audio: difuzoare de 4,6 cc, Dolby Premium
- Touchpad: haptic XL, cu tehnologie de precizie
- Porturi: 2 × USB-C, USB-A, HDMI, jack audio
- Securitate: senzor de amprentă, TPM 2.0, Dual BIOS ROM
- Certificări: MIL-STD-810H, NIST SP 800-193
- Software: Windows 11, ASUS MyExpert, funcții AI pentru productivitate
Preț și disponibilitate
Momentan, ASUS nu a anunțat prețurile sau disponibilitatea comercială pentru ExpertBook A7. Așteptăm detalii privind configurațiile exacte, variantele de memorie și stocare, precum și momentul în care laptopul va ajunge oficial în magazine.

