ASUS ROG Ally va sosi ca rival pentru Steam Deck; Consolă de gaming portabilă cu Windows 11, iluminare RGB

1.375 ori
<b>ASUS ROG Ally va sosi ca rival pentru Steam Deck; Consolă de gaming portabilă cu Windows 11, iluminare RGB</b>Se poate spune că Valve a dat lovitura odată cu lansarea consolei de gaming portabile Steam Deck. E destul de populară printre pasionații de gaming și în România, permițând rularea multor jocuri oriunde te-ai afla. Ei bine, pe 1 aprilie ASUS

Se poate spune că Valve a dat lovitura odată cu lansarea consolei de gaming portabile Steam Deck. E destul de populară printre pasionații de gaming și în România, permițând rularea multor jocuri oriunde te-ai afla. Ei bine, pe 1 aprilie ASUS s-a  gândit să anunțe ROG Ally, un așa-zis rival pentru Steam Deck. Mulți au crezut că e o glumă, trailer-ul fiind realizat într-o manieră ușor amuzantă. Cu toate acestea, ASUS a confirmat că va lansa curând consola. Detalii avem mai jos.

ASUS nu a dezvăluit dotările complete ale consolei ROG Ally. Totuși, YouTuber-ul Dave2D a primit în teste un prototip al consolei, astfel că a oferit câteva detalii. Se pare că vorbim despre un dispozitiv fabricat din policarbonat ce are sub capotă un procesor AMD Ryzen și rulează Windows 11. Se pare că ne bazăm pe grafică integrată, dar ar exista și un GPU extern care poate fi conectat pentru mai multă putere de procesare grafică.

Display-ul console are 7 inch în diagonală, rezoluție Full HD, aspect 16:9 și refresh rate de 120Hz. ROG Ally e o consolă mai ușoară și mai subțire față de Steam Deck, de asemenea. Cântărește 608 grame și măsoară 280 x 113 x 39 mm. Există un senzor pentru amprente integrat, iar consola aduce triggere pentru shootere, are butoane pentru scurtături pe spate și evident D-Pad, butoane X-Y-A-B și thumbstick-uri pentru control. În jurul acestora există și iluminare RGB care poate fi personalizată după bunul plac.

În partea superioară se află un jack de 3.5 mm pentru căști, slot pentru carduri microSD, butoane de volum și scanner pentru amprente. Mulți spun că ar fi un rival pentru Steam Deck, însă există un mic inconvenient. Vorbim despre ASUS, compania care are prețuri mari pentru produsele sale. Steam Deck pleacă de la prețul de 419 euro, însă ROG Ally se va apropia cu siguranță de 1000 euro. 

Nu avem încă dată de lansare, dar acum suntem siguri că ASUS ROG Ally e o consolă portabilă reală și va debuta curând. Între timp, fanii Sony încă așteaptă renașterea unei noi console portabile, tribut pentru PSP.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×