DIGI se pregătește pentru Black Friday 2026. Operatorul a început deja să promoveze campania de reduceri din acest an, urmând să debuteze pe 5 noiembrie, spre seară, cu oferte dedicate atât clienților existenți, cât și celor care iau în calcul trecerea la serviciile companiei. La ce ne putem aștepta?
DIGI va da startul promoțiilor pe 5 noiembrie, cu puțin timp înainte de Black Friday la eMAG. Este o strategie pe care operatorul a mai folosit-o în anii anteriori, încercând să atragă atenția cumpărătorilor înaintea perioadei cu cele mai multe reduceri.
Pe materialele de promovare, compania promite cele mai mari reduceri ale sale din acest an, însă nu a dezvăluit momentan lista completă a ofertelor. Știm doar că promoțiile vor fi disponibile atât online, cât și în magazinele fizice ale operatorului.
Ce reduceri am putea vedea la DIGI?
Dacă ne raportăm la campaniile precedente, există motive să ne așteptăm la oferte interesante pentru abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune. În trecut, DIGI a propus inclusiv 12 luni de servicii la jumătate de preț sau 6 luni gratuite, în funcție de abonamentul ales și de condițiile promoției.
Rămâne de văzut dacă asemenea beneficii vor reveni și în 2026. De asemenea, telefoanele ar putea face parte din campanie, însă modelele și eventualele reduceri nu au fost încă detaliate. 5 noiembrie este, așadar, data de urmărit, iar detaliile concrete despre reduceri și serviciile eligibile urmează să fie făcute publice odată cu lansarea campaniei.
Puteți urmări și BF.ro, acolo unde apar rapid informații despre majoritatea campaniilor de Black Friday pregătite de retaileri.
