Căștile wireless Nothing Ear (2) ar putea debuta la începutul lunii decembrie

1.007 ori
<b>Căștile wireless Nothing Ear (2) ar putea debuta la începutul lunii decembrie</b>Compania Nothing, condusă de Carl Pei, lansa anul trecut primul său produs audio. Este vorba despre căștile wireless Nothing Ear (1). Între timp, au debutat și căștile Nothing Ear (Stick), iar acum se pare că ne pregătim de lansarea unei noi perechi

Compania Nothing, condusă de Carl Pei, lansa anul trecut primul său produs audio. Este vorba despre căștile wireless Nothing Ear (1). Între timp, au debutat și căștile Nothing Ear (Stick), iar acum se pare că ne pregătim de lansarea unei noi perechi de căști. S-ar numi Nothing Ear (2) și e posibil să debuteze până la finalul acestui an. Mai multe detalii avem mai jos.

Informațiile sosesc prin intermediul tipster-ului SnoopyTech. El susține că lansarea căștilor Ear (2) se apropie. Noile căști ar putea debuta la începutul lunii decembrie, iar Nothing ar urma să ofere teasere curând pentru acest nou produs audio. Totuși, alt tipster spune că lansarea noilor căști ar putea fi amânată până la începutul anului 2023.

Recent cei de la 91Mobile au oferit câteva informații privind căștile Nothing Ear (2). Am văzut atunci o randare de produs, căștile urmând să adopte un design transparent, similar cu al primului model din gamă. Diferența ar fi doar textul „ear (2)” văzut la baza căștilor, în locul logo-ului companiei.

Ne așteptam totuși la îmbunătățiri la nivel de hardware, deși nu știm ce ne va aduce noul model încă. Căștile Nothing Ear (1) au primit o recenzie detaliată din partea noastră la debut. Ele aduc drivere dinamice de 11.6 mm cu suport pentru codecurile audio AAC și SBC. Căștile au parte de ANC și aduc în jur de 5.7 ore de playback audio per cască. Prin intermediul cutiuței de alimentare se ajunge la 34 de ore de playback audio, însă. Carcasa se încarcă printr-un port USB-C, dar are suport și pentru alimentare wireless.

Nothing Ear (1) au debutat la suma de 99 euro în Europa, dar între timp s-au scumpit și costă aproximativ 150 de euro. Pe eMAG se vând pentru 738 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×