TP-Link a participat de asemenea la CES 2022, unde a adus o serie de routere Wi-Fi 6E, dar şi gadgeturi smart home. Printre ele se numără şi o premieră: Archer AXE200 Omni, primul router Wi-Fi 6E cu antene inteligente rotative. A fost extinsă şi gama de produse smart home TP-Link Tapo.
Routere
TP-Link Archer AXE200 Omni (AX11000)
TP-Link Archer AXE200 Omni (AX11000) a primit deja un premiu la CES pentru inovaţie şi avem de-a face cu un router Wi-Fi 6E cu antene mecanice, care se rotesc inteligent pentru a capta cel mai puternic semnal wireless.
Banda de 6 GHz suportă viteze de peste 10 Gbps, iar antene rotative se vor mişca pentru a oferi conexiune şi performanţă ideală. La interior se afla un procesor quad core de 2 GHz, un port 10G şi un port 2.5G.
Archer AXE300 (AXE16000)
Archer AXE300 (AXE16000) este un alt router Wi-Fi 6E, dar e primul quad band de la TP-Link, cu o bandă de 6 GHz care oferă viteze de până la 16 Gbps. Are la rândul său un procesor quad core de 2 GHz, dar şi un port 10G WAN/LAN, plus un al doilea port 10G.
Având multiple benzi disponibile, fiecare poate fi asociată unui utilizator individual. E gândit pentru streaming 8K, gaming next gen şi conectare cu NAS-uri. Va sosi în trimestrul 2 din 2022.
Archer AXE75 (AXE5400)
Archer AXE75 (AXE5400) este un router tri-band cu viteze de până la 5.4 Gbps. Este compatibil cu range extenderele TP-Link OneMesh şi ar trebui să vină la preţ accesibil. Oferă conexiuni ultra rapide fără a rupe puşculiţa. Dispune de un procesor quad core la 1.7 GHz şi va debuta în martie 2022.
Mesh Wi-Fi
Deco XE200 (AXE11000)
Deco XE200 (AXE11000) este un sistem mesh tri-band wireless, care are conexiuni de până la 11 Gbps cu 1024-QAM şi canal de 160 GHz. Are port 10 Gbps, backhaul de 4.8 Gbps şi Wi-Fi single bând de 4.8 Gbps.
Se poate cumpăra sub formă de pachet de două unităţi, acoperind până la 2000 de metri pătraţi. Va oferi semnal Wi-Fi optim pentru peste 200 de dispozitive din casă. Va debuta în trimestrul 2 din 2022.
Deco XE75 (AXE5400)
Deco XE75 (AXE5400) este un sistem mesh tri-band Wi-Fi 6E, care vine cu 3 porturi de 1 Gigabit şi ajunge la viteze de până la 5400 Mbps. Foloseşte tehnologie Wi-Fi 6E de generaţie nouă, iar banda de 6 GHz oferă o viteză sporită şi mai multă lăţime de bandă, reducând latentă la aproape zero. Va debuta în martie 2022 şi este un produs accesibil.
Deco X55 (AX3000)
Deco X55 (AX3000) este un produs Wi-Fi 6 care învăţa de la reţelele şi sistemul de acasă pentru a oferi cel mai bun semnal. Setup-ul sau dual band oferă viteze de până la 3000 Mbps şi include 3 porturi 1 Gigabit, ca şi Deco XE75. Va sosi în această lună.
Deco X50 Outdoor (AX3000)
Deco X50 Outdoor (AX3000) este un model certificat pentru exterior (IP65), care e robust şi e gata să fie pus în grădină şi la exterior. Are sistem dual band mesh cu viteze până la 3000 Mbps, dar şi 2 porturi 1 Gigabit pentru conexiune pe fir. Va sosi în trimestrul 2 din 2022.
Adaptoare de reţea
RE815XE range extender (AXE5400)
RE815XE range extender (AXE5400) este un range extender cu lăţime de bandă de 160 Hz pe canal. Cu un astfel de dispozitiv amplasat în casă vă puteţi muta dintr-o cameră în alta şi să fiţi conectaţi la aceeaşi reţea fără compromisuri de viteză. Se pot atinge 5400 Mbps în banda dedicată de 6 GHz. Va sosi în T2 2022.
Archer TXE75E PCIe network adapter (AXE5400)
Archer TXE75E e ideal pentru a conecta un PC la o reţea wireless. Are sport OFDMA şi MU-MIMO, care asigură cea mai bună conexiune cu securitate WPA3, păstrând traficul în siguranţă. Banda de 6 GHz oferită de Wi-Fi 6E suporta viteze de până la 5400 MBps, o bandă de 5 GHz la 2402 Mbps şi una de 2.4 GHz la 574 Mbps. Vine în martie 2022.
Archer TX20UH USB Wi-Fi adapter (AX1800)
Acest produs Archer este un adaptor de reţea dual band Wi-Fi 6 care se conectează la USB. Oferă viteze de până la 1201 Mbps în 5 GHz şi 574 Mbps în banda de 2.4 GHz. Oferă acces la Internet dispozitivelor fără conectivitate wireless. Oferă şi securitate WPA3 şi se va lansa în trimestrul 2 din 2022.
Tapo smart home
Aici sunt incluse camera de securitate C220 cu funcţie de înclinare şi panoramare, C320WS, camera conectată prin cablu, şi C720, lampa externă cu camera, plus C420, camera cu baterie. Toate 4 au captura 2K şi Night Vision.
În zona de iluminare avem banda LED L930 şi becul inteligent LG535E. Ambele oferă 16 milioane de combinaţii de culoare şi compatibilitate cu Apple HomeKit, Google Assistant şi Amazon Alexa.
TP-Link a lansat noi hub-uri, switch-uri şi senzori pentru a conecta toate aceste produse. H100 este un smart hub cu Wi-Fi la 2.4 GHz, T100 este un senzor de mişcare, iar T110 este un senzor pentru uşi şi ferestre, în vreme ce TS200D este un buton inteligent. Prizele inteligente P125 şi P306 se pot controla de la distanţă.







