Ediția 2023 de CES ne-a adus o mulțime de laptop-uri, de gaming, de productivitate și am văzut chiar și un salt la diagonale de 18 inch. Lenovo a venit la standul său din Las Vegas cu o mare varietate de laptop-uri, iar unul cu adevărat special este Lenovo ThinkBook Plus Twist care aduce două display-uri integrate pe un mecanism rotativ cum nu am mai văzut până acum.
Așa cum spuneam și mai sus, acest laptop are două display-uri, unul principal de 13.3 inch cu rezoluție 2.8K și cu tehnologie OLED, respectiv unul secundar, un e Ink de 12 inch (12Hz refresh rate, color), regăsit acolo unde de obicei avem capacul frontal.
Poți trece de la un ecran la altul printr-un simplu gest de rotire, iar interfața Windows va fi afișată pe ecranul dorit. Ambele panouri suportă input cu stylus, astfel că poți lua notițe sau realiza schițe rapid. Ca dotări, acest laptop se poate livra în configurații cu procesoare Intel Gen 13, Windows 11, 16 GB RAM LPDDR5X și până la 1 TB stocare PCIe Gen4 SSD.
Avem difuzoare stereo cu Dolby Atmos, baterie de 56 WHr și scanner de amprente, plus conectivitate Wi-Fi 6E și Bluetooth 5.1. Totul vine la un preț piperat, de 1649 dolari, urmând ca lansarea comercială să aibă loc în iunie 2023.








