CES 2025: Google aduce o funcție AI inedită pe smart TV; Rezumatele știrilor, acum accesibile direct pe ecran

847 ori
<b>CES 2025: Google aduce o funcție AI inedită pe smart TV; Rezumatele știrilor, acum accesibile direct pe ecran</b>La CES 2025, Google a prezentat o opțiune inedită ce va sosi printr-un update pe toate smart TV-urile ce rulează Google TV, sistemul său de operare. Aflăm prin intermediul PeScurt.ro că e această funcționalitate vedetă, intutilată „News Brief”

La CES 2025, Google a prezentat o opțiune inedită ce va sosi printr-un update pe toate smart TV-urile ce rulează Google TV, sistemul său de operare. Aflăm prin intermediul PeScurt.ro că e această funcționalitate vedetă, intutilată „News Brief”, poate oferi rezumate pentru cele mai importante știri din zi pentru utilizatori, combinând cele mai recente articole, cât și conținut de pe YouTube. Mai jos avem detalii.

Noua funcție le permite utilizatorilor să ceară asistentului Gemini să ofere un rezumat pentru cele mai recente știri. AI-ul va analiza și va sintetiza informații din diverse surse online și de pe YouTube, oferind o prezentare succintă a evenimentelor zilei. De exemplu, în timpul unei demonstrații la CES, Google a arătat cum Gemini poate rezuma evenimente importante, precum demisia prim-ministrului canadian Justin Trudeau sau comemorarea atacului asupra Capitoliului din 6 ianuarie.

Cu toate acestea, Google nu indică explicit sursele exacte ale informațiilor, ceea ce ar putea ridica întrebări legate de transparență și credibilitate. Totuși, platforma arată videoclipuri relevante de pe YouTube, oferind un context vizual pentru rezumatele prezentate. 

Integrarea lui Gemini în Google TV promite însă mai mult decât atât. Noua generație de televizoare va include senzori capabili să detecteze prezența utilizatorilor în cameră și va permite interacțiunea naturală prin comenzi vocale. De exemplu, utilizatorii vor putea căuta filme, emisiuni sau videoclipuri pe YouTube, iar Gemini va putea oferi rezumate AI pentru conținutul găsit.

Google își propune să transforme televizorul dintr-un dispozitiv pasiv într-o platformă interactivă care să ofere informații și divertisment într-un mod personalizat, unic. Noua opțiune „News Brief” ar sosi în variantă finală abia spre finalul anului. Evident, sosește atât pe smart TV-uri tradiționale, cât și pe Chromecast, într-o nouă actualizare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×