Cei de la Audi aderă la trendul actual legat de AI şi au anunţat că vor integra ChatGPT pe mai multe modele de automobile fabricate începând cu anul 2021. Prin intermediul chatbot-ului şoferii vor putea interacţiona cu maşina şi solicita informaţii utile.
Noua funcţionalitate va începe să fie disponibilă din iulie 2024 pentru proprietarii a două milioane de automobile Audi fabricate începând cu anul 2021. E vorba despre cele echipate cu sistemul de infotainment de generaţie a treia (MIB 3). Prin această funcţie şoferul va putea asculta informaţiile utile, în siguranţă, fără a fi distras de la condus. Exemple de automobile care primesc funcţia sunt Audi Q6 e-tron 1, dar şi viitoare modele electrice E3 1.2, care vor veni în următorii ani.
ChatGPT va deveni o extensie a asistentului Audi. Activarea sa se face ca şi până acum, spunând "Hey Audi" sau apăsând butonul dedicat de pe volan. Asistentul ştie că trebuie să execute o funcţie a vehiculului, să caute o destinaţie sau să furnizeze prognoza meteo, de exemplu. Când "atribuţiile" îi vor fi depăşite, va trimite întrebări spre ChatGPT, apelând la cunoştinţe generale.
Audi se ocupă şi de securitatea datelor, afirmând că întrebările şi răspunsurile sunt şterse după procesare. Iar GPT nu are acces la datele vehiculului.