UE lucrează de ceva vreme la un set de reguli şi reglementări pentru AI, iar ele se anunţă atât de stricte încât OpenAI şi al său ChatGPT se simt ameninţate. După ce Meta ameninţa anul trecut că pleacă din Europa, acum şi OpenAI face la fel, cu tot cu ChatGPT.
De altfel Italia a interzis ChatGPT pentru o scurtă perioadă de timp, iar politicieni din Germania şi Franţa puneau presiune pentru interdicţii similare. Motivul? Preluarea datelor europenilor şi prelucrarea lor pe servere din afară UE, fix problemă pentru care a fost amendată Meta recent. CEO-ul OpenAI, Sam Altman a anunţat ieri, pe 24 mai că ChatGPT ar putea părăsi Europa dacă nu se poate alinia la regulile impuse de Uniunea Europeană.
UE lucrează la un draft de lege cu privire la AI, iar ca parte a draftului companiile cu tool-uri AI vor trebui să declare public toate materialele cu copyright folosite pentru a îşi dezvolta sistemele. Înainte de retragere, OpenAI va încerca totuşi să se alinieze la reguli. Actualul draft de EU AI Act este unul prea strict, considera Altman, care afirmă şi că a auzit că va fi retras şi refăcut.
Parlamentarii UE au ajuns la o înţelegere cu privire la draftul de lege la început de lună. Acum au început dezbaterile între reprezentanții Parlamentului, Consiliul şi Comisia Europeană. Altman solitica o schimbare a definiţiei "sistemelor AI cu scop generalist". Aceasta e o categorie propusă de legislatori pentru a defini tool-urile AI cu mai mult de o aplicare, precum modelele generative AI.