Copilot continuă să primească funcții noi, dar publicul nu pare convins; Criticile vin chiar din interiorul fostei conduceri Microsoft

284 ori18-05-2026
Copilot continuă să primească funcții noi, dar publicul nu pare convins; Criticile vin chiar din interiorul fostei conduceri Microsoft

În ultimul an am tot auzit că Microsoft este una dintre companiile care conduc revoluţia AI, dar se pare că nu toată lumea din industrie vede lucrurile aşa. Un fost manager important al companiei, Mat Velloso, spune că Microsoft riscă să repete greşelile făcute în trecut cu internetul şi telefoanele mobile, adică să investească masiv fără să reuşească să transforme AI-ul într-un produs realmente important pentru utilizatorii obişnuiţi.

Criticile vin mai ales din zona Copilot. Potrivit informaţiilor apărute în Germania, doar aproximativ 15 milioane dintre cei 450 de milioane de utilizatori Microsoft 365 plătesc pentru serviciul AI, ceea ce înseamnă o rată de adopţie de aproximativ 3,3%. Şi asta în condiţiile în care Microsoft investeşte zeci de miliarde de dolari în dezvoltarea AI. Inclusiv producătorii de PC-uri ar fi nemulţumiţi, pentru că multe sisteme noi cu procesoare dedicate AI nu au încă scenarii clare şi utile pentru utilizatorii Windows.

Situaţia devine şi mai interesantă pentru că OpenAI începe să devină tot mai independentă. Compania dezvoltă propriile servicii enterprise şi începe să concureze direct cu Azure şi zona de consultanţă AI a Microsoft. Practic, unul dintre cei mai importanţi parteneri ai companiei începe să se transforme şi într-un rival direct.

Totuşi, Microsoft are în continuare un avantaj uriaş în zona enterprise. Office, Active Directory şi integrarea profundă în infrastructura companiilor sunt lucruri pe care startup-urile AI nu le pot înlocui uşor. În plus, există semne că Windows 11 începe să se concentreze din nou mai mult pe funcţiile clasice şi mai puţin pe AI-ul introdus forţat peste tot.

Via: winfuture.de
Taguri: Microsoft CoPilot OpenAI Windows 11 Inteligenta artificiala

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.