Cum ar arăta căştile Nothing Headphones over ear; Carl Pei aprobă designul

1.143 ori
<b>Cum ar arăta căştile Nothing Headphones over ear; Carl Pei aprobă designul</b>În vreme ce aşteptăm ca Nothing să lanseze căştile sale Stick, se pare că un alt produs ar fi în cărţi pentru producţie. Nothing Head (1) este un concept de căşti over ear, care are un atribut foarte important: a primit "binecuvântarea"

În vreme ce aşteptăm ca Nothing să lanseze căştile sale Stick, se pare că un alt produs ar fi în cărţi pentru producţie. Nothing Head (1) este un concept de căşti over ear, care are un atribut foarte important: a primit "binecuvântarea" lui Carl Pei, fondator al companiei Nothing.

Nothing Head (1)

Avem de-a face aici cu un design concept creat de către sud coreenii Junwoo Kim, Chaewon Lee, Hyeonseung Yang, Joonho Sung. Ei au dorit să ne ofere o alternativă la AirPods Max şi au inclus şi sistemul de iluminare cu LED-uri Glyph, atât de apreciat la Nothing Phone (1). Designerii afirmă că segmentul căştilor on ear/over ear stagnează de ani buni la capitolul design şi doar Sony pare să mai ofere alternative la AirPods Max, în vreme ce Beats nu mai e relevant de ceva vreme.

Nothing Head (1)

Sistemul LED amplasat pe aceste căşti oferă feedback celor din jurul tău cu privire la dispoziţia ta: ai chef să stai de vorbă, sau doar să asculţi muzică. Evident avem un design transparent, ca la Nothing Ear (1) şi Nothing Phone (1). Aceste căşti over ear au şi o parte din banda care uneşte cupele transparentă. Poţi vedea componentele căştilor prin corpul transparent. Avem şi bobine de încărcare wireless şi sub ele driverele audio. 

Nothing Head (1)

Controlul se face prin gesturi touch şi avem şi o rotiţă jos pentru controlul de volum. Căştile concept apar pe alb şi pe negru şi vin cu un suport unic pentru încărcare, cu un look SF. E angular şi înclinat, elegant şi ocupă mai puţin spaţiu decât cradle-urile clasice. Cupele sunt pliabile pentru depozitare mai uşoară. Carl Pei a partajat aici conceptul şi pare foarte încântat de el, deci poate îl vedem devenind real.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×