S-au scris multe despre Elon Musk în ultimul an, dar foarte puţine cu privire la relaţia sa cu China. Se pare că Guvernul chinez are un dinte împotriva constelaţiei Starlink şi ar putea lua măsuri în această privinţă.
Dorinţa lui Musk este să ofere Internet la viteze broadband şi în cele mai izolate zone de pe glob. Acest sistem şi-a dovedit eficacitatea atunci când sateliţi au fost aduşi deasupra Ucrainei pentru a oferi acoperire Internet şi în zonele în care fuseseră distruse antenele de comunicaţii. Revenind la chestiunea cu China, un reportaj South China Morning Post arată că o echipă de cercetători din China a publicat o analiză care se încheie cu o adresă spre Guvernul chinez de a dezvolta sisteme anti satelit. Scopul lor? De a dezactiva Starlink la nevoie.
Lucrarea ştiinţifică menţionează şi faptul că statul chinez ar trebui să dezvolte un sistem de supraveghere pentru a monitoriza fiecare satelit Starlink. Se discută despre metode "soft kill" şi "hard kill", adică hacking sau la nevoie doborârea lor cu rachete, pulsuri electromagnetice sau arme cu laser (ştim că există aşa ceva în China).
Ren Yuanzhen, cercetătorul şef al proiectului susţine că Starlink are abilitatea de a îmbunătăţi viteza de transmisie a dronelor americane şi a avioanelor de luptă de peste 100 de ori. El observă şi că toţi sateliţii au propulsoare ionice care le permite să îşi schimbe orbita rapid atunci când sunt atacaţi. Reportajul indică şi faptul că statul chinez a dezvoltat deja tehnologii anti satelit ce nu implică rachete.
Musk rămâne totuşi popular în China, pentru că maşinile sale Tesla se vând foarte bine acolo şi fabrica Tesla Gigafactory din Shanghai asigură multe locuri de muncă. Apropierea sa inevitabilă de segmentul militar din SUA îl poate face totuşi o figură duşmănoasă pentru chinezi.