Nici nu a anunţat bine Insta360 Luna Ultra că deja se găsesc contestatari. Ce e drept mai toată lumea spunea că la capitolul camere de buzunar, acest produs va submina serios DJI, iar DJI reacționează... cu un proces.
Cele două firme americane se dau în judecată în... SUA. DJI (care e banată în SUA) a intentat două procese celor de la Insta360 cu doar câteva zile în urmă, în jurul datei de 10 iunie 2026. Problema celor de la DJI e cu seria de produse noi Luna, mai precis camere gimbal, iar compania care a intentat procesul afirmă că seamănă prea mult, atât vizual cât şi tehnic cu seria Osmo Pocket.
Ambele procese au fost înregistrate la Tribunalul American Districtual din Texas. Primul proces are de-a face cu brevetele de design. DJI afirmă că toate acele camere Luna aduc prea mult cu Osmo Pocket 3. De la corpul slim, la "gâtul" care leagă camera de braţul gimbal, ecranul rotativ, porturile, conectorii. Similaritatea ar fi intenţionată, pentru a induce publicul în eroare... aparent.
Al doilea proces e axat pe brevete, pe 4 dintre ele mai precis, care au de-a face cu tehnologiile din gadgeturi. De la modul în care gimbal-ul face trecerea între Lock Mode şi Follow Mode, la urmărirea unui subiect şi integrarea display-ului pe gimbal. DJI spune chiar că Insta360 a pus mâna cumva pe brevetele sale.
Ce vrea compania? Interzicerea la vânzarea a produselor Luna şi plata de pagube. Nu e prima dată când vedem ceva de gen, DJI pornind şi alte intervenţii legale de acest gen la început de an 2026. Insta360 a declarat că se va apăra "viguros".
