Dreame lansează în România gama Aqua10 Ultra, o serie de roboți de curățenie care promite să elimine nevoia de a mai pune mâna pe mop sau aspirator. Gama include patru modele și anume Aqua10 Ultra Roller, Aqua10 Ultra Roller Complete, Aqua10 Ultra Track plus Aqua10 Ultra Track Complete – toate construite în jurul unui sistem nou, fără lavete textile, bazat doar pe apă și mopuri cu role. Accentul este pus pe automatizare completă: acești roboți spală cu apă caldă, se autocurăță și își usucă mopurile singuri după fiecare sesiune.
Campania de lansare este activă între 1 și 14 decembrie pe eMAG, cu extra reduceri pe bază de cod promo. Modelele diferă prin puterea de aspirare, sistemele de curățare și opțiunile pentru locuințe cu podele diverse. Mai jos aruncăm o privire separată asupra fiecărui dispozitiv din gamă.
Aqua10 Ultra Roller Complete
Modelul cel mai avansat din serie este și cel mai complex. Aqua10 Ultra Roller Complete vine cu o rolă principală (FluffRoll) care se spală continuu cu apă proaspătă în timpul curățeniei. Această abordare înlocuiește complet utilizarea lavetelor clasice, cu scopul de a menține mopul curat pe toată durata funcționării. În paralel, o rolă secundară reîmprospătează constant fibrele mopului, pentru a îmbunătăți eficiența la petele mai dificile.
Un alt element care face diferența este modulul de spălare la 100°C, care curăță mopul după fiecare sesiune. Robotul include și o funcție AutoSeal, ridicând și coborând automat un scut de protecție care menține covoarele complet ferite de umezeală. Puterea de aspirare e una din cele mai ridicate de pe piață – până la 30.000 Pa, datorită sistemului Vormax.
Pentru a înțelege mai ușor cum performează în viața reală, imaginează-ți o seară obișnuită în bucătărie: gătești, se varsă puțină supă, copilul scapă o lingură cu sos pe jos, iar pe parchet rămân urme lipicioase. Aqua10 Ultra Roller Complete pornește, aspiră firimiturile într-o singură trecere, iar apoi tamburul său cu apă proaspătă șterge în profunzime petele încă de la prima mișcare.
Când ajunge la covor, AutoSeal intră în acțiune și îl protejează perfect, apoi robotul continuă traseul ca și cum ar „înțelege” casa. E o soluție all-in-one pentru cei care vor o locuință în care curățenia „se întâmplă” singură, fără compromisuri și fără intervenție umană.
Aqua10 Ultra Roller
Există și varianta Dreame Aqua10 Roller pe care o descriu ca pe un gadget cu funcții destul de interesante pentru cei care vor un aspirator inteligent care chiar „se descurcă singur”. Are un sistem de clătire continuă a rolei cu apă curată în timp real, deci nu te alegi cu o podea curățată cu aceeași murdărie plimbată prin toată casa. Rola FluffRoll™ se rotește în sens opus pentru a ridica eficient fibrele și a trage mizeria adânc ascunsă, iar sistemul AutoSeal™ știe să se ridice automat (cu 1,4 cm) pe covoare ca să nu le ude – un detaliu mic, dar util.

Când dă de obstacole, ProLeap™ poate urca până la 8 cm (atât seria Roller cât și Track urcă până la 8 cm în scenarii multi-level, adică 6+2 cm, util când robotul trebuie să treacă peste praguri pentru a continua curățenia), deci nu rămâne blocat ușor, iar cu o putere de aspirație de până la 30.000Pa, poate ridica fără probleme resturi mai mari, fără să încurce firele de păr.
Sistemul OmniSight™ 2.0 vine cu un LDS retractabil care recunoaște și evită peste 240 de obiecte – gen jucării, cabluri sau papuci. Iar partea de întreținere e aproape inexistentă: se golește singur până la 100 de zile, spală mopul cu apă la 100°C și îl usucă cu aer cald. Și da, are și control vocal – doar zici „OK Dreame” și pornește singur.
Aqua10 Ultra Track
Aqua10 Ultra Track e o opțiune mai flexibilă pentru locuințe cu pardoseli mixte – gresie, lemn, dar și covoare. Elementul cheie e tehnologia care permite ridicarea mopului de pe covoare, evitând astfel udarea lor inutilă. De asemenea, robotul spală cu apă caldă la 45°C și aplică o presiune de curățare cu 300% mai mare decât cea a mopurilor rotative obișnuite.
Navigarea se face prin sistemul AstroVision AI, cu camere 3D și iluminare LED, capabil să recunoască până la 240 de tipuri de obiecte. Practic, se strecoară printre jucării, papuci, cabluri sau bolurile animalelor cu o naturalețe surprinzătoare, evitând blocajele chiar și în lumină scăzută. Este un model echilibrat între performanță, autonomie și preț, potrivit pentru familii sau locuințe medii.
Pentru un scenariu real: imaginează-ți o după-amiază aglomerată, cu copiii jucându-se pe covor și gustările împrăștiate pe jos, câteva firimituri, un strop de suc, poate și niște plastilină pe lângă. Aqua10 Ultra Track aspiră resturile solide într-o trecere, ridică mopul când ajunge pe covor ca să nu-l ude, apoi coboară din nou sistemul de curățare pe gresia rece din bucătărie, unde presiunea puternică îndepărtează petele lipicioase rămase după joacă.
Totul fără să îl ghidezi și fără să muți lucrurile din calea lui. Ce ar mai fi interesant de menționat este faptul că aceste modele Track, față de Roller, nu folosesc un tambur rotativ, ci un sistem de spălare mop liniar, ideal pentru acoperire stabilă pe trasee complexe.
Aqua10 Ultra Track Complete
Această variantă preia tot ce are Aqua10 Ultra Track și adaugă funcții suplimentare pentru curățenie mai precisă. Principalul avantaj e rezervorul dublu pentru soluții – unul destinat petelor dificile, cum ar fi cele de la animale de companie, și altul pentru întreținerea zilnică. Asta permite o personalizare mai bună a procesului de curățare, în funcție de zonele casei.
Track Complete vine și cu o stație de curățare care include spălare cu apă caldă, uscare cu aer la 50°C și sac de praf cu uscare automată. Nivelul de zgomot e redus, doar 37 dB, ceea ce îl face discret chiar și în timpul nopții. Include și peria specială DuoBrush HyperStream, capabilă să descurce fire de păr lungi de până la 50 cm – un detaliu important pentru cei cu animale sau păr lung în familie.
Dacă ai un câine cu păr lung care își scutură blana fix după o baie, iar bucătăria rămâne plină de șuvițe umede și urme de apă, Track Complete aspiră firele dintr-o singură trecere, le descurcă în perie fără să se blocheze și apoi folosește soluția dedicată pentru zone „sensibile” pentru a curăța petele de lăbuțe de pe gresie. Totul se întâmplă fără ca tu să ridici ceva de jos sau să cureți peria manual după aceea.
Fiecare dintre aceste modele Dreame vine cu o funcție clară, adresată unor nevoi diferite – de la performanță maximă, la adaptabilitate sau întreținere personalizată. Ce au în comun: funcționează complet automat, nu necesită lavete și elimină majoritatea intervențiilor manuale. Cu sistemele avansate de navigație și curățare la temperaturi ridicate, Dreame pare să țintească zona premium a pieței de roboți, dar cu o ofertă promoțională activă, accesibilă într-un interval scurt.
Lista modelelor Dreame Aqua10 Ultra disponibile pe eMAG:
- Dreame Aqua10 Ultra Roller
- Dreame Aqua10 Ultra Roller Complete
- Dreame Aqua10 Ultra Track
- Dreame Aqua10 Ultra Track Complete
Verifică disponibilitatea și codurile promoționale direct pe pagina dedicată a eMAG în perioada 1–14 decembrie. Găsești aspiratoarele Dreame aici!

