Dreame și-a deschis primul showroom fizic în România; vizitatorii pot testa gratuit peste 35 de dispozitive smart în eMAG Băneasa

662 ori
<b>Dreame și-a deschis primul showroom fizic în România; vizitatorii pot testa gratuit peste 35 de dispozitive smart în eMAG Băneasa</b>Dreame a inaugurat pe 31 mai 2025 primul său showroom fizic din România, într-un spațiu de 60 mp aflat în galeria comercială eMAG Băneasa. Vizitatorii pot testa gratuit peste 35 de produse smart, de la aspiratoare robot și verticale, până la purificatoare

Dreame a inaugurat pe 31 mai 2025 primul său showroom fizic din România, într-un spațiu de 60 mp aflat în galeria comercială eMAG Băneasa. Vizitatorii pot testa gratuit peste 35 de produse smart, de la aspiratoare robot și verticale, până la purificatoare de aer și aparate de îngrijire personală. Totul se face cu sprijinul consultanților prezenți în magazin, iar achizițiile pot fi făcute direct pe loc, prin integrarea showroom-ului cu platforma eMAG.

Ce poți testa în showroom-ul Dreame:

  • Aspiratoare robot inteligente, inclusiv flagship-ul Dreame X50 Ultra
  • Aspiratoare verticale fără fir, precum H15 Pro
  • Purificatoare de aer, pentru spații închise sau locuințe urbane
  • Uscătoare de păr și alte aparate de îngrijire personală smart
  • Roboți de grădinărit, cum este robotul de tuns iarba Dreame A2

Spațiul e deschis zilnic între orele 10:00 și 22:00, iar accesul este complet gratuit. Cei interesați pot testa dispozitivele, pot discuta cu specialiștii din showroom și pot beneficia de ofertele active din platforma eMAG. Dreame mizează pe această combinație între prezența fizică și comerțul online, într-un format hibrid care pare tot mai atractiv pentru publicul local.

Alexandru Nuțu

Reprezentanții Dreame spun că showroom-ul nu este doar un punct de vânzare, ci un spațiu de interacțiune directă cu publicul. Conform declarațiilor lui Alexandru Nuțu, Country Manager Dreame România, piața locală e considerată prioritară în strategia regională a companiei. Dreame susține că deține deja 10% din piața locală a electrocasnicelor inteligente și își propune să ajungă în top 3 la vânzările de aspiratoare robot până la final de 2026. Pe lângă showroom-ul din Băneasa, compania are în plan deschiderea unor spații proprii în magazine de tip DIY și FMCG, și consolidarea parteneriatelor actuale cu eMAG, evoMAG, Flanco și Vexio.

La nivel global, Dreame este activ în peste 120 de țări, are peste 6.000 de brevete depuse (din care 2.700 deja aprobate), iar în România este reprezentat de Tech Edge SRL.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×