Fondatorul Huawei, Ren Zhengfei, a solicitat descentralizarea, concentrându-se pe profit pentru a supraviețui sancțiunilor comerciale din SUA

3.950 ori
<b>Fondatorul Huawei, Ren Zhengfei, a solicitat descentralizarea, concentrându-se pe profit pentru a supraviețui sancțiunilor comerciale din SUA</b>CEO-ul Huawei, Ren Zhengfei, s-a adresat angajaților printr-o scrisoare în luna iunie a anului trecut. Astăzi, aceasta a fost împărtășită pentru prima dată în mod public pe un forum al companiei, la două zile după inaugurarea noului președinte SUA

CEO-ul Huawei, Ren Zhengfei, s-a adresat angajaților printr-o scrisoare în luna iunie a anului trecut. Recent, aceasta a fost împărtășită pentru prima dată în mod public pe un forum al companiei, la două zile după inaugurarea noului președinte SUA - Joe Biden. Astăzi, aflăm ce le-a transmit Ren angajaților în luna iunie 2020.

Bineînțeles, mesajul a fost scris în stilul caracteristic al CEO-ului, combinând strategiile corporative, cu termenii militari, expresii poetice și chiar filosofice. Antreprenorul chinez, al cărui imperiu se află în centrul furtunii care cuprinde rivalitatea tehnologică dintre SUA și China, a scris că "Huawei nu va fi învins și nici nu se va indigna din cauza sancțiunilor aplicate".

Potrivit fondatorului Huawei, Ren Zhengfei, Huawei Technologies Co. va trebui să își descentralizeze operațiunile, să simplifice procesul de producție, să se concentreze pe generarea de profit în următorii ani. Toate acestea pentru a “supraviețui” după sancțiunile aplicate de SUA privind parteneriatele și comercializarea produselor pe teritoriul american. 

Huawei

Gigantul echipamentelor de telecomunicații din Shenzhen s-a confruntat cu multe obstacole în ultimele șase luni. Companiei i-a fost restricționat accesul la produse, tehnologii și servicii americane, a vândut brand-ul Honor pentru smartphone-uri de buget și și-a dublat eforturile în încercarea de a acoperi noi arii precum servicii de cloud și mașini inteligente.

Ren, în vârstă de 76 de ani, a spus că restricțiile SUA au îngreunat extrem de mult implementarea planurilor originale de globalizare, iar compania este nevoită să își creeze propriile linii de producție. CEO-ul a spus:

“Este o mare nepotrivire între abilitățile noastre și strategie. Este punctul nostru slab și suntem forțați să o luăm de la început exact ca un elev în clasele primare.” 

Cunoaștem deja că Huawei achiziționa multiple componente de la producătorii americani. Restricțiile SUA au impus ca aceștia să-și creeze chiar propriul procesor - Kirin 9000 (5nm), deși lipsa stocurilor este în acest moment o mare problemă. Totodată, sistemul de operare a avut de suferit, după ce Google nu le-a mai permis chinezilor să folosească GMS. Profiturile au scăzut considerabil când utilizatorii dependenți de Google au schimbat marca. Ren a folosit un proverb chinez pentru a explica această situație:

“Nici cea mai inteligentă nevastă nu poate găti cina fără orez. Huawei nu este nici “cea mai inteligentă nevastă” și nici nu “își produce propriul orez”. 

Potrivit lui Ren, Huawei trebuie să opereze normal și să găsească noi metode de a-și motiva angajații "Întrucât structura de compensare nu se va modifica în următorii 3-5 ani.” Totodată, gigantul ar trebui să se angajeze într-o căutare și dezvoltare continuă. “Investim peste 20 de milioane de dolari în cercetări și dezvoltare în fiecare an, dar doar 40% devin profit, 60% din investiție arzând ca lumânările în întuneric. Dar nu ne plângem. Putem aduce lumină oamenilor la fel cum alte întreprinderi europene, americane, japoneze și rusești au făcut-o”.

Huawei smartphone

CEO-ul a cerut la acea vreme companiei să se concentreze pe profit. Totodată, le-a spus angajaților că Huawei nu mai urmărește să fie numărul 1 mondial, neavând condițiile necesare pentru a se înfăptui acest lucru. Ren a adăugat că trebuie să creeze valoare și să obțină profituri rezonabile pentru a asigura o creștere frumoasă. Mai aflăm că CEO-ul a cerut companiei să delege mai multă autoritate sucursalelor și birourilor locale. Bineînțeles, a adăugat și un citat: “Pe câmpul de luptă, comenzile le dau cei care pot auzi sunetul focurilor de armă”.

Huawei a realizat că Guvernul American le dorește moartea, a spus Ren:

“La început, am crezut că poate am făcut ceva greșit și am realizat o autoexaminare. Apoi, a urmat a doua lovitură și a treia lovitură. Atunci ne-am dat seama că ei ne vor moartea… dar dorința de a supraviețui ne-a motivat și pe noi”

CEO-ul s-a străduit mult să nu atragă atenția asupra sa. Totuși, tensiunile din ultimii ani l-au împins în luminile reflectoarelor. Într-un interviu realizat de South China Morning, postat pe YouTube la începutul anului 2020, Ren a spus că el nu a fost niciodată liderul spiritual Huawei. Potrivit acestuia, singura sa dorință ar fi "să bea o cafea, într-o cafenea, neobservat”. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×