Google ar putea anunţa rivalul lui ChatGPT peste câteva zile; Ce ştim despre proiect?

1.466 ori
<b>Google ar putea anunţa rivalul lui ChatGPT peste câteva zile; Ce ştim despre proiect?</b>Următorul eveniment mare Google e teoretic cel din luna mai, Google I/O 2023, doar că tocmai am aflat vom avea încă un eveniment pe 8 februarie. Nu trebuie subestimat, deoarece ar aduce în sfârşit un rival pentru ChatGPT, de data asta creat

Următorul eveniment mare Google e teoretic cel din luna mai, Google I/O 2023, doar că tocmai am aflat vom avea încă un eveniment pe 8 februarie. Nu trebuie subestimat, deoarece ar aduce în sfârşit un rival pentru ChatGPT, de data asta creat de către marele G.

Compania a confirmat doar că va fi un eveniment la Paris pe 8 februarie, centrat în jurul căutării şi AI-ului. Descrierea de pe YouTube pentru teaser descrie că Google va regândi modul în care oamenii caută, explorează şi interacţionează cu informaţia. E vorba despre Search, Maps, dar şi alte produse şi soluţii. Încă nu e clar 100% dacă Google va lansa un produs/serviciu complet nou sau doar va integra extra funcţii AI în cele existente.

Totuşi sunt indicii ce duc cu gândul la un răspuns pentru OpenAI şi ChatGPT. New York Times a publicat recent un articol, în care scria că firma mamă Google, Alphabet a dat "cod roşu" la nivel intern după lansarea lui ChatGPT. Îl consideră o ameninţare la adresa existenţei motorului său de căutare. CNBC a avut un reportaj recent în care spunea că Google testează deja tool-uri cu AI şi un chatbot cunoscut ca Apprentice Bard.

The Verge a descoperit şi comentarii ale CEO-ului Google, Sundar Pichai la o întâlnire cu privire la veniturile companiei. Sundar afirma că Google are planuri mari cu AI-ul în următoarele luni şi că lucrează la ele de anul trecut. Google are deja un chatbot AI numit LaMDA, până acum limitat la utilizare de către inginerii Google sau beta testeri. Da, acel LaMDA care ar fi prins "conştiinţa de sine", conform unui inginer concediat de Google.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×