Google a trecut la următoarea versiune a soluţiei de generat imagini cu AI, lansând Nano Banana 2. E cunoscut şi ca Gemini 3.1 Flash Image şi vine la pachet cu Gemini 3.1 Pro, lansat recent. Ce poate Nano Banana 2 aflaţi mai jos.
Nano Banana 2 ia locul lui Nano Banana Pro în cadrul modelelor din Gemini Fast, Thinking şi Pro. Vom găsi noul Banană şi în modul AI din Google Search şi posibil să apară şi în Circle to Search pe Galaxy S26-uri. Între timp, soluţia a ajuns în aplicaţia de mobil, dar şi pe desktop.
Ce oferă?
Nano Banana 2 oferă o înţelegere superioară a lumii, o calitate superioară a generării de imagini şi viteză crescută. Plus raţionamente logice mai bune, după model Nano Banana Pro. Face editări mai rapide şi foloseşte informaţii în timp real de pe web, dar şi imagini tot de acolo. Poate randa subiecţii în mod mai precis şi are şi o înţelegere mai profundă a termenilor pe care îi scrii.
În plus, poate crea infografice, transforma notiţe în diagrame şi genera vizualizări de date.
Poate şi traduce şi localiza text din imagini şi generează text mult mai citeţ. Poate păstra similaritatea caracterelor pentru până la 5 caractere şi fidelitatea pentru până la 14 obiecte într-un flux de lucru. Google continuă şi să includă watermark-uri SynthID în conţinuturile generate cu AI.



