Veo 3, modelul AI de generare video lansat de Google, este disponibil de acum pentru utilizatorii Gemini Pro din toată lumea – inclusiv din România, potrivit listei oficiale de pe Google Support. Funcționalitatea e activă doar din conturi Google personale, iar prima lună de abonament este gratuită. După această perioadă, costul serviciului este de 109,99 lei/lună.
Veo 3 a fost prezentat în mai la Google I/O 2025 și permite generarea de clipuri video scurte (8 secunde), 720p, cu sunet sincronizat și realist – inclusiv dialoguri, zgomote ambientale sau sunete din natură. Tehnologia este disponibilă acum în aplicația Gemini, în varianta Veo 3 Fast, care generează de două ori mai rapid față de versiunea anterioară, Veo 2.
@promptdirector#veo3#foryou#fyp#ai#outfitcheck#outfitcheckchallenge♬ sunet original - Prompt Director
Utilizatorii Gemini Pro pot genera 3 clipuri video Veo 3 Fast pe zi. După ce se atinge limita, aplicația trece automat la Veo 2, fără sunet sau fizică avansată. Google mai promite că blocările la generare au fost reduse semnificativ, iar în curând va fi introdusă și generarea video pornind de la fotografii.
Inițial, Veo 3 a fost disponibil doar pentru nivelul AI Ultra, la 249,99 USD/lună. Acum însă, este accesibil pentru 19,99 USD/lună sau 109,99 lei în România, în planul Google AI Pro. Diferența majoră: versiunea „Fast” disponibilă pentru Pro oferă clipuri mai rapide și optimizează costurile, fiind o opțiune clară pentru creatori, educatori sau marketeri care nu au nevoie de producție profesională, dar vor unelte moderne și rapide.