Huawei CBG anunţă un nou parteneriat cu festivalul Electric Castle, pe care îl aşteptăm lângă Cluj-Napoca în această vară, sau cel târziu toamna. Colaborarea dintre Huawei şi festival implică lansarea unui playlist de 10 ore, intitulat "Soundtrack of Your Day".
Utilizatorii sunt invitaţi să descopere o nouă experienţă audio inedită şi să câştige noile căşti Huawei FreeBuds 4i, printr-un concurs dedicat. Soundtrack of Your Day va avea loc pe 22 aprilie şi va fi live pe canalul de YouTube Electric Castle. Playlistul este alcătuit de DJ electric Castle care vor să readucă atmosfera de festival în vieţile noastre, printr-o zi întreagă de muzică bună, care să ne însoţească activităţile. Livestream-ul are 10 ore şi se va desfăşura între orele 10:00 şi 20:00, cu diferite stiluri de muzică în funcţie de momentele zilei. Playlistul va fi împărţit în 4 sesiuni:
- Morning Energy între 10:00 şi 13:00
- Focus Time între 13:00 şi 16:00
- Party Workout între 16:00 şi 18:00
- Dinner with Friends între 18:00 şi 20:00
Astfel vor fi acoperite gusturile tuturor. Pe lângă această experienţa audio, evenimentul vine şi cu premii în fiecare oră pentru participanţi. Aceştia pot câştiga una dintre cele 10 perechi de căşti Huawei FreeBuds 4i, câte o pereche în fiecare oră, iar tot ce trebuie să facă este să răspundă corect la o întrebare despre specificaţiile produsului său despre muzică. Primul răspuns corect este premiat, aşa că doritorii trebuie să asculte toată ziua livestream-ul, dacă vor să devină posesorii noilor căşti wireless.
Vă reamintesc că am realizat un hands on pentru aceste căşti aici. Ele vin cu anulare a zgomotului ANC, 10 ore de autonomie şi costă 399 lei.